19 aprilie 1943-19 aprilie 2008- 65 de ani de la..

articol aparut astazi in Evenimentul Zilei

Ziua revoltei evreieşti împotriva nazismului

Vlad Stoicescu
Adrian Grama
Sâmbătă, 19 Aprilie 2008
Pe 19 aprilie 1943, într-un ghetou din Varşovia, a început să se scrie o pagină specială din istoria evreilor. Atunci, mii de urmaşi ai Regelui David au decis că trebuie „să moară ca nişte oameni“, luptând cu arme improvizate contra naziştilor.

Se împlinesc astăzi 65 de ani de când o pagină specială din istoria evreilor s-a scris la Varşovia. Atunci, pentru prima oară în istoria celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii s-au confruntat cu o revoltă iudaică de proporţii.

Pe 19 aprilie 1943, în spatele zidului care înconjura ghetoul Varşoviei, ultimul act al unei tragedii este jucat. Măştile căzuseră demult. Evrei polonezi sau pur şi simplu deportaţi din alte teritorii decid să-şi înfrunte destinul cu armele în mână. Ani de-a rândul, istoria acestor evrei îşi continuase implacabil cursul, urmând traseele macabre ale unor trenuri ce-i transportau neîncetat pe duşmanii de rasă ai Germaniei naziste.

Începutul lui 1943 a schimbat însă definitiv cursul Holocaustului. Mii de evrei „cazaţi“ în spatele zidurilor ghetoului din Varşovia s-au decis să-şi asume rolul de inamici ai celui de-al Treilea Reich. Şi au făcut-o la modul cel mai neaşteptat cu putinţă: declarând război. Cu puţine revolvere. Cu doar câteva gloanţe la dispoziţie. Cu bombe improvizate. Dar, mai ales, cu oameni care ştiau că vieţile lor valorează mult mai mult decât o moarte într-o cameră de gazare.

„Recompensă“ pentru Hitler

Rezistenţa evreiască împotriva crimelor comise de nazişti s-a coagulat greu. Deşi poveştile lagărelor de exterminare circulau, evreii priveau cu neîncredere posibilitatea existenţei unui plan de lichidare în masă.

Şi totuşi, în martie 1942, apar primele semnale, când un ziar al Rezistenţei evreieşti din Varşovia scrie: „Ştim că sistemul ucigaş al lui Hitler se îndreaptă spre o fundă tură şi spre distrugerea evreilor. Victoria asupra evreilor va servi germanilor ca recompensă pentru pierderile suferite pe front. Vărsarea sângelui evreiesc va alina eşecul marilor vise ale lui Hitler“.

La mijlocul lui 1942, previziunile se îndeplinesc cu exactitate: încep deportările din ghetoul varşovian, urmărindu-se lichidarea totală a celor care îl populau. În ianuarie 1943, situaţia devenise deja clară. Organizaţia de Luptă Evreiască emite un comunicat către populaţia ghetoului: „300.000 de fraţi şi surori au fost trimişi la moarte cu cruzime, în lagărele de la Treblinka. Au trecut şase luni de viaţă trăită constant sub imperiul fricii, fără a şti ce poate să aducă a doua zi. Fiecare trebuie să-şi amintească mereu: suntem sclavi, iar când sclavii nu mai sunt profitabili, atunci ei sunt ucişi! Evrei, ora este aproape! Acum sloganul nostru trebuie să fie: «Pregătiţi să murim ca nişte oameni!»“.

Războiul are armele sale. Pistoale, mitraliere, grenade, bombe, muniţii – un întreg arsenal, care le lipsea cu desăvârşire evreilor. Organizaţia de Luptă Evreiască semnala într-un apel către subterana poloneză aceste deficienţe majore.

„Cu oasele rupte încercau să se târâie“

Era martie 1943: „Din punct de vedere material, lucrurile stau foarte prost. Din cele 49 de arme care ne-au fost alocate, doar 36 pot fi utilizate, din cauza lipsei de muniţie. Informaţi autorităţile în numele nostru că neacordarea unui ajutor pe scară largă va fi interpretată ca indiferenţă faţă de soarta evreilor din Varşovia. Alocarea armelor fără muniţie este o batjocură cinică la adresa destinului nostru“.

„Este imposibil să pun în cuvinte ceea ce s-a întâmplat. Un lucru e clar: realitatea a depăşit gândurile noastre cele mai îndrăzneţe“, nota Mordecai Anielewicz, comandantul revoltei din Varşovia, în ultima scrisoare pe care o va scrie. Era 23 aprilie 1943. Revolta începuse deja de 4 zile.

Liderii Germaniei naziste erau uluiţi. Joseph Goebbels notează în jurnalul său: „Evreii chiar au reuşit să plaseze ghetoul în situaţia de a se apăra singur. Această revoltă arată cât de periculoşi pot fi evreii dacă au arme. Din nefericire, ei deţin şi câteva mitraliere nemţeşti. Doar cerurile ştiu cum au intrat în posesia lor“.

Pe 16 mai 1943, generalul Stroop întregeşte tabloul în raportul final asupra revoltei din Varşovia: „Am decis distrugerea totală a ghetoului, prin incendierea tuturor clădirilor rezidenţiale. Acţiunea a avut ca efect scoaterea evreilor din ascunzătorile lor. Nu de puţine ori, evreii stăteau în clădirile incendiate până când frica de a arde de vii îi împingea să sară de la ferestre. Cu oasele rupte încercau să se târâie în clădirile care nu erau în flăcări“.

SOLUŢIA FINALĂ

Camera de gazare, la Londra

8 mai 1943 marchează începutul sfârşitului. Trupele germane descoperă ascunzătoarea Organizaţiei de Luptă Evreieşti, lichidându-i pe aproape toţi liderii revoltei. Marek Edelman, ultimul supravieţuitor al revoltei evreieşti, încă în viaţă, reuşeşte să scape prin sistemul de canalizare.

Trei zile mai târziu, Szmul Zyegielbojm, reprezentantul comunităţii evreieşti în Consiliul Naţional al guvernului polonez aflat în exil la Londra, scrie ultima scrisoare: „Nu pot continua să trăiesc în tăcere în timp ce poporul meu este lichidat. Camarazii mei din ghetoul Varşoviei au murit cu armele în mâini, în ultima lor bătălie, una eroică. Mie nu mi s-a permis să cad alături de ei, la fel ca ei, dar locul meu este lângă ei. Prin moartea mea vreau să semnalez protestul meu profund la adresa inacţiunii, a nepăsării în care lumea contemplă distrugerea poporului evreu“.

A doua zi, pe 12 mai, camera de gazare se mută la Londra. Szmul Zyegielbojm se autoasfixiază în propriul apartament, lăsând aragazul deschis.

SIMBOLURI

Pianistul Wladyslaw Szpilman, eroul lui Polanski, şi zidul memoriei

În majoritatea cazurilor, oamenii construiesc ziduri pentru a se apăra de alţi oameni. Zidul ridicat de trupele germane în jurul ghetoului din Varşovia începând cu anul 1940 a avut un alt scop, acela de a închide vieţile unor oameni destinaţi exterminării fizice.

Filmul epocal al lui Roman Polanski, „Pianistul“ (2002), peliculă puternică despre lupta pentru supravieţuire a unui muzician cu destin mai presus de paranoia nazistă, surprinde detaliu cu detaliu reacţia fiecărui membru al familiei Szpilman atunci când văd împreună – de la geamul apartamentului în care erau forţaţi să trăiască – cum se înalţă, cărămidă cu cărămidă, zidul lung de 17 kilometri, care va delimita normalul oraşului de oroarea ghetoului.

În cartea care a stat la baza scenariului lui Polanski, pianistul Wladyslaw Szpilman relatează minuţios întreaga viaţă ce se desfăşura în preajma zidului: trafic cu mâncare, arme şi muniţie, dramatice acte de trădare, încercări de evadare, gardieni care nu ezitau să tragă.

Şi totuşi, în ziua de 19 aprilie 1943, ceva a modificat radical menirea atribuită zidului care înconjura fostul cartier evreiesc. În finalul documentarului „Shoah“ (1985), regizorul Claude Lanzmann vorbeşte cu doctorul Franz Grassler (responsabil în timpul războiului cu „buna funcţionare“ a ghetoului din Varşovia) despre rolul zidului. Grassler recunoaşte pe jumătate că ghetoul, supravegheat cu stricteţe de trupele germane, avea rolul de a „colecta“ evreii în vederea transportării lor către Treblinka. Niciun militar german însă, îşi aminteşte bătrânul nazist, nu s-ar fi aşteptat ca „prizonierii“ să găsească resurse pentru a riposta.

În timpul insurecţiei din aprilie-mai 1943, ghetoul s-a transformat, pentru o scurtă perioadă, într-o cetate. După lichidarea revoltei, zidul a fost distrus. În Varşovia de astăzi se mai pot însă vizita rămăşiţele acestuia.

LUPTĂTORI

Cronica unei revolte înăbuşite

În 1940, la câteva luni după ocuparea Poloniei şi transformarea acesteia sub noul titlu de Guvernământ General în teritoriu arian, trupele armatei germane încep să concentreze populaţia de origine evreiască în ghetouri. Acestea aveau scopul de a reţine temporar „sub-oamenii“, până ce mecanismul lagărelor şi al camerelor de gazare va fi fost pus în funcţiune.

Cea mai mare „anticameră a morţii“ de acest tip a fost ghetoul din capitala ţării, Varşovia, locul unde pe 19 aprilie 1943 s-a declanşat cea mai consistentă insurecţie antinazistă din timpul Holocaustului. La mijlocul anului 1942, germanii încep deportările evreilor din Varşovia către lagărul de exterminare de la Treblinka. În acel moment, ghetoul număra în jur de 400.000 de locuitori, cei mai mulţi aduşi din alte zone ale Poloniei şi forţaţi să-şi „aştepte“ – în mizerie şi disperare, la limita suprapopulării şi a frigului, în mijlocul unei epidemii de tifos şi în lipsa hranei – ultima zi, cea a deportării.

În ianuarie 1943, timpul renunţă să mai aibă răbdare şi lupta împotriva naziştilor se declanşează. Apogeul este atins pe 19 aprilie, când trupele naziste intră în ghetou cu scopul de a selecta populaţie pentru deportare. Uniunea Militară Evreiască şi Organizaţia de Luptă Evreiască, alături de partizani din rezistenţa subterană poloneză, au opus o rezistenţă acerbă. Totul a durat mai puţin de o lună însă, vreme în care trupele nemţeşti au reuşit să-i prindă pe majoritatea celor angajaţi în activităţile de rezistenţă.

La mijlocul lunii mai, comandantul german Jürgen Stroop era capabil să întocmească bilanţul revoltei: sute de insurgenţi executaţi, mii de evrei deportaţi, iar sinagoga din oraş, împreună cu clădirile din ghetou – în totalitate distruse. Curajul şi devotamentul unic al acelor oameni rămâneau în istorie. Dincolo de orice statistică.


Free blog counter

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s