‘Anii de liceu” in gazda

Stiu ca nu am scris de mult, iar lipsa de inspiratie se mai prelugeste putin asa ca deocamdata continui seria de postari din ciclul in gazda. Multumesc autoarei pentru acceptul dat publicarii acestui capitol iar daca va primi aprecieri voi posta si alte fragmente (cu acceptul autoarei bineinteles). Capitolul face parte dintr-un intreg roman autobiografic.
Autoarea Felicia Herscovici poate fii contactata la adresa felicia_herscovici@yahoo.com.
Pe scurt tare: anii de liceu ai unei evreice in Dorohoi acum ceva vreme. Enjoy.

6. ANII DE LICEU

“Invatam la fostul Liceu de baieti, din Dorohoi, care a dat de-a lungul anilor oameni celebri. In primele doua clase, toti elevii invatau aceeasi materie. Eram in continuare impreuna cu vechile prietene de la “generala”, cu Dina, cu Virgininica, cu Tuta si Cornelia, cu Carmen. In oras era de mult lumina electrica.
Unii profesori erau foarte severi, cum era profesorul de latina, d-l Saib, care in primul moment cind intra in clasa, incepea sa se plimbe printre banci nervos, pina vedea pe jos o hirtiuta, sau un rest de mar intr-un pupitru. Atunci incepea sa tipe: “firul de praf! Arunca firul de praf!” si citiva elevi alergau sa arunce la cos obiectul delict. Mai tin minte de la el, inceputul primei lectii din cartea de latina,”In patria nostra multe silve(paduri) est”, si o poezie-maxima: “Amore, more, ore, re, probantum amicitie”, care intareste faptul ca dragostea de durata este prietenia.
La stiintele naturale erau cei doi soti Popescu, amindoi la fel de buni profesori si se schimbau in fiecare an, la botanica preda ea, la zoologie, el si cam asa la anatomie si biologie. Am iubit mult aceste obiecte si am fost deceptionata mai tirziu, cind copiii mei, aproape n-au invatat nimic despre aceasta lume perfect creata, sa lucreze ca un perpetum mobile. Invatam fiecare particica a florii, stamine, receptacol, pistil, polen, corola si ma uimea cum natura le ajuta sa se inmulteasca, mirosurile si culorile diferite, atragind fluturii si albinele, unele plante avind mecanisme interne de perpetuare a speciei. La sfirsitul anului, pregateam un Ierbar, adica un registru in care puneam pe fiecare pagina o floare presata dinainte intre filele unei carti vechi, sau o ramura cu frunze presate si scriam dedesubt denumirea stiintifica. In clasa, profesoara ne desena pe tabla , fiecare componenta a plantei pe care o invatam si acasa eram obligati sa desenam din nou “pe curat”, intr-un caiet special pentru desene (puteam lua si din manualul de invatamint, desenul), si trebuia sa invatam denumirea fiecarei particule si denumirea plantei in limba latina, in afara de denumirea populara.
Zoologia, stiinta animalelor, de la cele mai simple specii, pina la cele mai complexe, mamaiferele. Cel putin un om de cultura generala trebuie sa cunoasca maimutele, nu numai pe din afara, in gradina zoologica, dar si organismul lor, pentru a hotari singur daca crede in teoria Darvinista.
La zoologie pregateam la sfirsitul anului un Insectar, o foaie de placaj intr-un chenar de lemn, pe care prindeam in cuisoare diferite insecte pe care le puteam prinde, cu denumirea lor stiintifica in josul paginii. Brutal? Eu n-am facut Insectar, nu era chiar obligatoriu.
Sa inveti anatomia, inseamna sa intelegi cum se transmit caracteristicile omului, prin ereditate, datorita numai a doi acizi, ribonucleic si dezoxiribonucleic, acizi care se afla in fiecare celula a corpului si intr-o cantitate microscopica, contin memoria caracteristicilor celor doi parinti si ai arborelui genealogic al fiecaruia, despre compozitia unei celule, organizarea celulelor in sisteme, organe, compozitia singelui despre acest tot unitar care este organismul omului. Dar chiar mai simplu spus, sa termini o scoala de cultura generala si sa nu stii cum functioneaza ochiul, urechea, circulatia singelui? Sa te “doara” inima pentru nu stiu ce tinar nepasator si sa nu stii ca inima este doar un muschi, ca toti ceilalti? Nu ca durerea ar fi mai mica daca stii anatomie, n-am spus asta.
Nu stiu cum este privit azi modul de invatat al generatiei mele, poate este considerat de prisos, fiindca nu trebuie nici un efort de gindire sa inveti pe de rost cum se cheama fiecare parte a florii, sau fiecare osisor, muschi, sau organ al corpului, dar parerea mea este ca omenirea pierde din toata bogatia si minunata organizare a naturii, neinvatind aceste obiecte. Pentru cel care a terminat un liceu de cultura generala, exista si anumite pretentii de la societatea in care traieste.
Profesorul de geografie isi cunostea materia la fel ca ceilalti, dar isi facea o placere sa ne prinda tocmai cind nu invatasem lectia, sau cind nu stiam o intrebare. El intreba de exemplu: “Ce bogatii naturale sint la Karlovivari?” si fiindca nimeni nu stia si nu ridica mina sa primeasca permisul de a raspunde ne linistea: “dar nu toti deodata!”. Cind scotea la tabla o eleva de la tara, care avea uniforma mai lunga, ii spunea: “Ti-o cumparat bunica-ta o uniforma mai lunga s-o ai pi tat liceul.”. Daca un elev speriat de privirea lui taioasa se incurca si spunea: “este mai multe fluvii in China”, el il corecta: “Se spune sint, fiindca este mai multe.”
Imi placea in deosebi profesorul de istorie, care era denumit de elevi “Atila”, din cauza prezentei lui impunatoare plina de personalitate, si profesoara de Limba romana fiindca stia foarte multa limba romana si-mi lasa impresia unei mame
La matematica nu mai aveam probleme. Profesorul era un om tare bun si nu ne cerea sa invatam. La orele lui, faceam de obicei rebus, cu colega mea de banca, Rodica si cind nu stiam ceva, le intrebam pe colegele din banca de linga noi, care faceau cam acelasi lucru. Oricum primem la matematica numai 10!
O data am avut o problema dificila tocmai la istorie, dar nu cu “Atila”, venise disciplinar un profesor nou. Disciplinar, putea fi datorita unei comportari imorale pentru un cadru didactic, de la care se cerea mai mult decit in alte domenii de munca; profesorii erau mai intii educatori, de exemplu excesul de bautura, sau pentru ca n-a vrut sa execute un ordin venit de la Partid, sa presupunem sa treaca pe baiatul lui cutarica, desi nu merita sa fie trecut.
Profesorul n-a avut chef sa ne predeie intr-o zi materie noua, ne-a vorbit despre coflictele dintre Papa si regii germani si ne-a cerut sa citim din carte, lectia despre drumurile importante care strabateau Romania, pe la anii 1600. Nici eu n-am avut atunci chef ca citesc lectia si nici el n-a avut chef sa faca ceva cu noi, la lectia urmatoare, asa ca ne-a declarat: examen. Cum sa scriu despre ceva care nu citisem? Mi se intimpla asta prima data, nu ca mi-as fi facut lectiile in fiecare zi, dar nu avusesem ghinionul ca tocmai cind nu invatam sa avem examen. Mi-am amintit de Marele meu profesor de la “generala”, tatal prietenii mele, Cornelia, domnul Ostafi, care in una din nenumaratele lui “digresiuni” ne-a vorbit despre drumurile importante care treceau o data prin orasul Dorohoi, al carui nume se trage probabil de la cuvintul slav, “daroga”, care inseamna drum. Am scris foarte mult, ca ce aveam altceva de facut? Cind ne-a adus examenele, eu am fost singura care a primit 10, colega mea de banca 9, colegele din banca de alaturi, 8. Eu povestisem la colegi ce am scris la examen si toti erau foarte mirati. Dupa mai multe incercari, Rodica a inteles ce s-a intimplat: eu am scris 10 pagini, ea scrisese 9, iar colegele de alaturi, cite 8 pagini. Dar cum a avut rabdare sa numere paginile la fiecare cu exactitate? Probabil ca in adevar se plictisea in micul nostru orasel.
In clasa a noua mi-am permis sa-mi satisfac ultimile alintari. Stiam ca din anul viitor va trebui sa muncesc.
Tot nene Sica a fost cel care nu numai ca simtea ce-mi doresc eu mai mult, dar si imi oferea, el nu ma uita, desi avea deja o fata si un baiat ai lui. Mi-a cumparat o vioara de la un tigan, care era de fapt numai 3 sferturi, dar a spus ca pentru inceput e buna. Cind eram in clasa a treia, m-am inscris la un cerc de vioara, la Casa pionierilor. Si asta era unul din visele mamei mele, neimplinite, ii placea mult vioara si poate se gindise o data ce frumos ar fi sa stie sa cinte. Ati observat desigur, cit de mult ati vrea ca micul vostru copil sa realizeze ce voi n-ati reusit, din motive mai ales de bani, dar nu numai de bani? Nici pentru mine nu erau bani sa mi se cumpere o vioara si daca nu puteam exersa acasa, am trecut la cercul de Lucru manual. Dupa ce am avut vioara destul de buna, cu arcus si cutie speciala, parintii mi-au platit un profesor particular pentru incepatori, am trecut repede la alt profesor mai bun, fiindca exersam ore in sir pina reuseam, am trecut la profesorul meu de muzica si el m-a cooptat imediat in orchestra scolii, care e adevarat ca se ocupa numai de muzica populara pentru a acompania echipa de dansuri a scolii, dar erau acolo elevi care cintau la instrumentul lor din copilarie. Acolo l-am cunoscut pe Stefanescu, un baiat foarte bun si la locul lui, cu doi ani mai mare decit mine, desi fiu de tigani, era si el preferatul d-nei Zait fapt care ne unea . El cinta la contrabas si era foarte talentat.
Toti profesorii mei de vioara, mi-au spus sa continui, ca am calitatile necesare, sa invat mai departe la Conservator. Nu stiu de ce nimeni in jurul meu nu reusea sa ma cunoasca asa cum sint, dar eu ma cunosteam. Dexteritatea degetelor mele, nu ma puteau duce prea departe, fiindca simteam o instabilitate fizica, in special la tremolo. Avream ureche muzicala buna, dar nu suficient de buna. Eu consideram ca daca un instrumentist nu poate sa redeie “dupa ureche” o melodie auzita, nu poate ajunge prea departe. Oare am avut dreptate?
Al doilea vis, era sa plec pentru prima si ultima oara la Olimpiada de Limba romana. Am luat locul intii pe orasul Dorohoi, la clasa a noua si am mers mai departe, la regiune, la Suceava. M-am pregatit mult, am citit toate cartile care se invatau in scoala, toata critica literara a acestor carti, dar n-am reusit sa citesc toate cartile de lecturi suplimentare. Subiectul a fost “Trilogia” lui Delavrancea: “Apus de soare”, “Viforul” ci “Luceafarul”. Prima, era subiect de scoala, mi-a placut foarte mult si o studiasem din toate punctele de vedere, a doua am rasfoit-o numai sa vad despre ce scrie, a treia nu apucasem s-o deschid. Am scris tot ce stiam, sub forma pe care am ales-o, un stil gasit in timp ce compuneam lucrarea, si am primit locul trei. Pe locul doi a fost un baiat dintr-un orasel de linga Dorohoi, despre care auzisem ca publicase niste poezii, pe locul intii n-a fost nimeni, dar n-am reusit sa ajung la faza pe tara, pentru care as mai fi avut timp sa ma pregatesc cu ce-mi mai lipsea, fiindca de la regiuni plecau numai primile doua locuri, cel putin asa mi s-a spus si apoi, de ce nu puteam fi noi doi pe primele locuri? Ca recompensa, am primit un pachet mare de carti, la sfirsitul anului, trimis pentru mine de la regiune, carti din litaratura universala cea mai buna.
Aici am terminat cu alintarile. M-am hotarit sa ma pregatesc pentru Facultatea de matematica, era obiectul cu care se putea gasi de lucru in orice tara. Hotarisem sa plec in Israel dupa terminarea studiilor, fara parinti, sora mea era inca eleva si sa-mi fac o viata noua asa cum voi crede eu. Pentru asta trebuia sa urmez sectia de “reala”.
Dar, datorita profesorului “bun” din primile doua clase de liceu, nu stiam absolut nimic la matematica. Am invatat toata vara, cu un profesor excelent, dar care nu avea aprobarea sa predeie in scoala, din cauza trecutului lui anticomunist. Si celelalte colege care au jucat rebus cu mine, au venit sa invete la el. Descoperisem si placeri, cu ocazia vizitelor la acest profesor. El statea pe virful unui deal mare, numit Ciocirlia. Iarna, cind am continuat sa merg la lectii, imi luam saniuta si cind plecam de la ora, faceam pe saniuta toata valea; si scurtam o parte mare din drum si faceam chef.
Noul profesor de matematica, numai cu 5 ani mai mare decit noi, fusese unul din cei mai buni studenti din promotia lui, au vrut sa-l opreasca pentru Doctorat, dar el a preferat sa lucreze la scoala pe care o absolvise, ca sa-si ajute o sora sa invete la facultate. El preda si cerea nu gluma! Era sever si foarte respectat. Cind un elev bun la invatatura se intimpla sa nu se pregateasca, ii dadea nota mica, noi primeam si note la oral, si-i spunea: “Faci si tu ca vaca cea proasta. Da lapte bun, umple donita si deodata ii da cu piciorul.”
In clasa a zecea am cunoscut-o pe Irina, care era ruda putin indepartata cu mine si nu ne-a iesit sa ne cunoastem inainte. Fratele tatalui ei, era casatorit cu o verisoara a tatalui meu. Poate nu am fi simtit o apropiere prea mare, daca nu s-ar fi intimplat acolo un eveniment trist. Majoritatea evreilor din oras, care aveau de gind sa plece in Israel, plecasera. Acum Statul, prin intermediul militiei si Securitatii trebuia sa-i oblige si pe altii sa plece pentru a primi de la Organizatia Internationala a Evreilor, suma de dolari fixata pentru fiecare din cei care plecau. Au aflat, ca sint evrei care au aur ascuns, lucru interzis prin lege si au inceput sa caute. Acest unchi al Irinei, era un om foarte sarac, cu 4 copii, croitor pentru saraci. Un vecin a ascuns aur in curtea lui, fara ca el sa stie si fara nici o ancheta a fost dus la inchisoare. Si de unde a stiut militia unde sa caute? Nu putea fi vorba de o inscenare? Sotia lui nu lucra si singurii care trebuiau sa ajute familia muritoare de foame, erau tatii nostri, care si ei aveau familiile lor si salarii foarte mici. Fata cea mare a croitorului, Surica, cea mai buna eleva din clasa ei, clasa a saptea, o fata de o bunatate si frumusete rar intilnite, a inceput sa lucreze la un magazin de carne, sa-si intretina fratii si mama.
Tot atunci s-a intimplat un fapt asemanator, cu o prietena a mea, Pesa. Si la ei s-a gasit aur ascuns de cineva, care credea ca nimeni nu va cauta la oameni asa de saraci. Tatal ei a fost inchis si fiindca mama nu lucra si nu avea nici un mijloc sa-si hraneasca familia, s-a rugat sa faca ea puscarie in locul sotului, ca el putea sa mai lucreze. Dupa 3 luni a fost adusa acasa in stare grava. Din cauza spalatului rufelor, care i s-a dat sa faca, i s-a deschis operatia de apendicita. Cei care aveau familie in Israel, rudele plateau in asemenea situatii, sau luau legatura cu cei care puteau plati si oamenilor nenorociti li se permitea plecarea in Israel.
Irina era eleva foarte buna din clasa ei, dar a ales “umana”, desi am incercat tot ce am putut s-o conving sa vina cu mine la reala. Prietena ei, Rina, colega cu ea din primile clase, care era foarte slaba la invatatura, a atras-o de partea ei. Si Irina se intreba peste ani, cum a fost convinsa? Rina ii spunea: “Noi sintem slabe la matematica, trebuie sa mergem la sectia de umana.” E adevarat ca Rina era “slaba”, dar Irina era foarte buna la toate obiectele. Prin ea am cunoscut alte fete evreice, prietene cu ea de la “generala”. Rina, era o fata micuta, putin durdulie, cu parul scurt si ondulat. Pesia era draguta si tare slaba. Nu voia sa manince nimic si mama ei fugea dupa ea prin casa cu farfuria si o ruga: “maninca Pesica”, dar ea nu voia. Tipora era la reala, intr-o clasa paralela cu mine, era fata rabinului din Dorohoi si o respectam. In plus, era si frumoasa si desteapta si deja gospodina in casa. Avea 3 surori mai mari, care toate ii plasau ei curatenia, gatitul si celelalte treburi. Mama lor, pretexta mereu ca nu se simte bine, dar mai tirziu am aprobat-o pentru tot ce a facut, a crescut niste fete gospodine care stiau ce trebuie de facut intr-o casa, nu ca mine si ca altele, care stateam numai cu nasul in carti. Dar Tipora nu era o fata obisnuita, avea o imaginatie de poet si mai ales vise, din care ne spunea povestiri, nopti in sir, fara sa credem ca erau nascocite de ea.
Pe diriginta mea, am lasat-o la urma, ea era o profesoara si o femeie cu totul deosebita. Avea mai putin de 30 de ani, frumoasa, desteapta, se imbraca cum ii statea mai bine, cu toate ca venea la scoala numai cu doua costumase, unul bordo-portocaliu, ornat cu o brosa de aur in forma de floara mare si unul albastru ca ochii ei. Preda fizica si o preda bine. Ea isi alesese cea mai mica sala de clasa, in care intrau numai 22 de elevi si ei alesi de ea. Era ambitioasa, voia ca noi sa fim cea mai buna clasa din promotie, investea mult in orele de dirigintie si pretindea mult. Fusese inainte diriginta la o clasa care terminase scoala cu doi ani inaintea noastra, cu cei mai buni si talentati copii din promotia lor, si nu accepta mai putin. Clasa fiind mica, era numai buna pentru mine, puteam sta in prima banca, linga tabla, care neavind loc pe perete, statea pe un postament, in fata rindului din dreapta. Cu cit se apropia mai mult sfirsitul scolii, se apropia si ea mai mult de noi. Ne citea la orele de dirigintie din codul francez al manierelor elegante. Cite lucruri erau, de care nu stiam! De exemplu ca un barbat nu are voie sa intinda mina la o femeie, ca poate ea nu vrea sa-i dea mina. Numai femeia intinde mina unui barbat, cu exceptia daca barbatul respectiv era seful ei, ca atunci se inversau rolurile Am invatat mai tirziu, ca daca seful tau este un ciine, trebuie sa-i spui: “Sa traiti Domnul Ciine.”
Sau, ne citea mai departe ca daca un barbat si o femeie urca impreuna o scara ingusta, barbatul trebuie sa urce primul ca sa nu se intimple sa i se ridice putin fusta femeii. La coborit este invers.
Ne iubea pe toti cei care o iubeam pe ea. Parea sa fie destul de singura, avea un copil de 8 ani, fostul ei sot era casatorit si era Judecatorul Tribunalului din Dorohoi. Si despre viata in doi ne invata. O data, la ora de dirigintie, i-a scos pe baieti afara sa ramina numai cu fetele. Si acum o aud: “Fetelor, sa nu va grabiti cu maritatul. Una poate ca se marita la 18 ani si alta la 30. Nu are nici o importanta, trebuie sa deschideti bine ochii, sa vedeti cu cine va maritati.” Erau in clasa fete logodite care asteptau sa termine liceul. Majoritatea au gresit. Acum am ajuns la situatia ca din trei casatorii una se desface dupa primul an. Solutia ar fi “Nu fii al treilea, fii al doilea.”
Avea ea ceva impotriva profesorului de sport, poreclit Tata Goldana, pentru ca era gras, ca o pruna goldana. Se comporta necivilizat, se imbraca caraghios, in zilele cind aveam lectii teoretice in clasa, nu deschidea geamurile si era aer inchis. Cel putin cind profesorul de matematica intra in clasa si daca nu era aer curat, spunea sa deschidem geamurile ca “miroase a creier prajit”. Dar si cind un elev se afla in vorba, ii spunea: “Stai in banca ta sa nu versi cerneala.” Cine isi mai aminteste bancile de la scoala, cu un cerc adincit pentru cerneala?
Eu, Dinuta si Virginia eram prietenele cele mai bune ale dirigintei. Uneori ieseam din oras spre o padure la Sendriceni. Culegeam ciuperci, stateam la umbra copacilor grei de ani si mai ales ea, d-na Florestianu, ne povestea din secretele ei. Cind se maritase cu sotul ei, s-au iubit si totul era minunat, dar probabil ca dupa ce a vazut-o de mai multe ori fara haine, s-a plictisit si a cautat altceva. Nu credeam ca cineva se poate plictisi cu asa o femeie, dar ea ne avertiza: sotul nu trebuie sa va vada niciodata dezbracate. Sau ne spunea: “Daca o femeie are un sot doctor, trebuie sa fie aranjata si fardata si la bucatarie, cu un sort curat si zimbind, in timp ca mesteca supa, ca de altfel, el gaseste destule surori la lucru, aranjate, in halate albe, apretate si calcate. Eu primeam tot ce ne spunea ca de unde puteam sti daca chiar asa este?
Singura data cind n-am ascultat-o a fost dupa bacalaureat, cind a venit la mine acasa, pentru prima oara. Invatam la matematica si ea a intrat in camera mea. S-a asezat linga mine si mi-a spus: “Te rog nu mai invata matematica asta banala. Pregateste putin din obiectul de Socialism stiintific, ai numai 3 examene: Limba romana, pe care o stii, matematica, ai invatat-o pentru bacalaureat si socialism stiintific, pentru a da admitere la Academia de comert exterior. Vreau sa am si eu o eleva care va fi Diplomata si numai tu poti asta, daca vrei. M-am uitat mirata la ea. Stia de toate, dar nu stia ca eu, ca evreica puteam primi maximum un post de secretara la un minister?
I-am spus ca vreau sa plec in Israel si asta este motivul adevarat pentru care am ales cel mai greu obiect. Trebuia sa-mi asigur o existenta, oriunde voi ajunge.
Am terminat scoala, vom incepe un nou capitol de viata, eu, si Tatiana. Succes!”

4 thoughts on “‘Anii de liceu” in gazda

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s