Romane nescrise

Un nou capitol

Privesc de departe Dorohoiul tineretii mele, cu dimineata din ziua tirgului, cu forfota carutelor incarcate, in drum spre piata sau obor, cu gospodinele iesite in fuga sa prinda cite o gainuta mai ieftina, pe care o controlau daca are destula grasime, cu vecinele care intrau de la una la alta, pentru putina sare, un ou, putin zahar pina miine, si totodata sa povesteasca tot ce a auzit despre celelalte vecine, intr-o limba plina de bucuria de a trai, cu necazuri cu tot, pe care numai cine stia idis putea s-o simta. Eu nu stiam idis, bunica ar fi vrut sa ma invete, dar pe atunci nu mi-a placut. Casele micute se ingramadeau una in alta, lipite cite trei, 4, 5, intre ele, cele din mijloc, aveau lumina numai prin gemuletul de la usa de la intrare. Simbata seara in apus, se asezau in fata casei, cu cite un scaunel, si un pachetel de simburi de 25 de bani, femeia si barbatul. Priveau cu ochi critici, la fiecare fata care trecea fericita la bratul logodnicului si nu stia ca i s-a strimbat dunga de la ciorap. Aproape toti erau saraci, croitori cirpaci, dar si cite un croitor “de lux” cite o croitoreasa “de elita”, care primeau baieti si fetite de 9-10 ani sa-i invete meseria dar ii tineau mai mult ca servitori, erau frizeri, cizmari, care puneau pingele, taietori de lemne, dogari care faceau butoaie pentru vin sau muraturi, tinichigii, care puneau tabla pe case, sau reparau unelte din tabla, potcovari, harabagii care faceau transporturi de cereale, cu carute mari si cai puternici, vinzatori de gheata, macelari, covrigari. Omul cel mai sarac din oras, era sacagiul, care trecea dimineata cu sacaua si vindea apa la cei care nu aveau fintina aproape. Cei cu dughene cu vopsele si chindrus, cu ata, ace, agrafe, cu fondante, sucuri, sifon, erau mai instariti. Femeile nu aveau de obicei nici o meserie si erau “casnice”. Negustorii se cunosteau si se clasificau dupa burta: cu cit era mai mare, cu atit aveau mai multi bani. Cei mai rotofei , erau negustorii de pielicele de miel, cumparate si plasate “clandestin”. Era o singura fabrica, Fabrica de caramida si un singur inginer, erau citiva doctori, care erau adusi cu trasura la casa bolnavului, ziua sau noaptea si erau platiti dupa numele pe care si l-au facut, erau profesori foarte respectati, toti erau culti si veneau din familii cu bani, fiindca pe vremea cind au invatat ei, invatamintul era foarte bun, cu mari exigente in toate domeniile, dar si foarte scump.
In oras nu era curent electric, deci nu existau electricieni, nu era canalizare, nu existau nici instalatori, astea sint neologisme care au aparut dupa ce m-am nascut.
Era in oras o statie locala de difuziune, inca nu exista la noi radio, dar aveam difuzoare, la care ascultam postul national de radio si la 7 seara incepea programul local. In fiecare seara incepea cu Rapsodia romana, a celui mai onorat concetatean al judetului, George Enescu. Era in oras si casa lui, devenita mai tirziu muzeu.
In Dorohoi traiau in buna intelegere ortodocsi, evrei, tigani si putini catolici. Stateam in fata casei impresionata cind trecea o satra de tigani, cu carutele, si cu familiile sub corturi, cu bulibasa pe capra si fetele cu salbe galbene de bani, iesind din parul negru, incirliontat si cercei rosii ,ca bobul de cireasa, dar mai intiparit in minte mi-a ramas acel “doamne miluieste, doamne milueste” cintat de 4 popi in urma dricului si dascalul in spatele lor, miscind cadelnita.

Evenimentele asteptate de toata lumea erau nuntile. Invitatii se imbracau cu singurul costum, periat, femeile cu singura rochie, cu care mergeau si la marele sarbatori. Nepoftitii se uitau pe geamuri, pe din afara localului, macar sa vada mirele si mireasa.
De obicei la noi, se facea un sidah, o petitoare cu experienta care alegea mirele dupa criteriile parintilor fetei.
Despre fata unui speculant de piei trebuie sa va povestesc.
Zeti, fata de cojocar de la Saveni, sora medicala, modesta la inteligenta, dar despre care se stia ca familia ei are multi bani, i s-a propus baiatul lui Seiva, si el nu prea inzestrat de la natura, dar ajuns inginer, cu eforturile mamei sale. S-au vazut si s-au placut, restul, cu zestrea era problema parintilor. Au fixat nunta si zestrea iar la timpul potrivit, fata si mama, au fost invitate de Seiva, pentru ultimile amanunte. Gazda aducea linistita farfurioarele cu dulceata si paharele cu apa, dar ce era in inima lui Ruhola, mama lui Zeti, numai ea saraca stia. Ar fi facut orice ca tacerea sa dureze cit mai mult timp. Iata ce tragedie ascundea. Inima ei pentru singura fata, o durea mai mult decit bataia cu biciusca primita de la barbatu-su’. Se intimplau si asemenea lucruri, dar se traia cu buzele “cusute”, nu cumva sa iasa ceva in afara peretilor intunecosi ai casei.
Cu citva timp in urma, tatal fetei a simtit ca banii erau in mare pericol, de cind militia incepuse sa faca controale inopinate pe unde avea informatii, ca sint bani nejustificati. Intr-o zi, cind erau singuri, s-a sfatuit cu nevasta sa ascunda banii in soba, si sa mai puna in fata citeva caramizi. Dupa ce s-au terminat controalele, s-a terminat si vara, si toamna si a venit iarna, Ruhola a aprins focul in soba. Cind si-a dat seama ce-a facut, era prea tirziu, majoritatea hirtiilor au ars si acum, acasa la Seiva, viitoarea cuscra cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuia sa explice teribilul secret. Sami, asa-zisul viitor mire, a sarit primul de pe scaun. “Nu-s banii, nu-i nunta!” Si Zeti, asa-zisa viitoare mireasa, a sarit: “Astea sint vorbele tale de iubire? Nu ma marit!” A sarit Ruhola, mama lui Zeti, a prins-o de par pe fica-sa si a tipat la ea “Tu sa taci, nu-i treaba voastra, iesiti afara! Eu cu Seiva vom rezolva problemele”.
Seiva a inteles ca “Bogatul cind saraceste e mai bogat decit saracul cind se imbogateste.”, si a fost de acord si cu partea de zestre care ramasese, oricum, nu-i usor sa gasesti o fata de negustor adevarat. Pe urma, s-a mincat si s-a baut si s-ar mai fi vorbit si azi de nunta lor, daca n-ar mai fi fost multe alte cununii si tot atitea romane nescrise.
Cind privesti cu dragoste si recunostinta in urma, la meleagurile virstei celei mai frumoase, poti aduna puterea sufleteasca sa te uiti cu curaj inainte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s