Anul 2

Un nou capitol din romanul gazduit.

In anul 2, am incetat sa merg la cursuri si la seminarii. E adevarat ca la matematica nu este de citit ca la filologie, dar trebuie citit de pe tabla. In amfiteatrele mari de doua etaje, tabla nu mai era aproape de mine ca la scoala. Unii profesori scriau pe tabla fara sa spuna nimic, altii vorbeau asa de incet, ca nu se auzea nimic. Erau frofesori eminenti, cu zeci de ani de predare si cercetari. Copiam cursurile de la colegi, iar pentru seminare nu faceam nimic. Examenul avea doua intrebari teoretice din cursul profesorului si un exercitiu de genul celor invatate la seminar. Aveam un calcul simplu, renuntam la o treime din nota si cu doua treimi imi iesea media pentru bursa. Cel mai important era sa nu spuna parintii ca nu tin cont de ei. Uitasem de mult de pretentiile pe care le aveam la scoala. Atunci trebuia sa invat bine materia, ca sa reusesc la admitere la facultate.. Dar la matematica ce puteam sa mai vreau? Nu destul ca reusisem acolo unde eram cea mai slaba si invatam o materie care nu-mi placea?
Tatiana avea in continuare aspiratii. Ea putea sa invete ce obiect voia, doar era studenta cea mai buna si se pregatea sa faca mai departe Doctoratul. Avea prieten, un profesor, Algi care lucra la Academie, il iubea si el era tot timpul linga ea.
Apropo de pretentii; fetele cele mai frumoase si avansate, invatau la filologie. Era o fata din Botosani, Galia, pe care o cunoscusem im tren. Purta mereu fusta scurta din piele si un cordon rosu lat. Erau care o intrebau ce baieti prefera si ea raspundea ca numai baieti in forma de trapez, cu umerii lati si aliura sportiva.
Inainte de examenele din iarna, am avut un moment de cadere. Plingeam ca eu plec, nu mai vreau sa invat matematica, voi invata in anul viitor cu totul altceva. Tocmai atunci a venit la mine la camin, un tinar profesor din Dorohoi, sa-mi aduca un pachet de la parinti. I-am spus de hotarirea mea. El ii cunostea bine pe parintii mei, stia cit de important este pentru ei sa termin facultatea, cum era importanta realizarea copiilor, tuturor parintilor si m-a lamurit sa termin facultatea si dupa aceea, voi putea invata ce voi vrea. L-am ascultat, era o logica in ceeace spunea.
In camera nu erau prea multe schimbari. Lenuta plecase si in locul ei, a venit alta fata, la fel de simpatica. Incepusem sa ne ghicim in carti. Toate fetele eram la fel de specialiste. Cel mai mult ne interesa daca vom reusi la examene, dar in fiecare zi si chiar de doua ori pe zi, ne iesea alt raspuns. Ne-am enervat si inainte de examene am dus cartile acasa. Astfel, am trecut cu bine sesiunea din iarna, si dupa o vacanta scurta, am luat-o de la inceput. Eu cu Delia, mergeam citeodata la Meri, colega mea de grupa si cea mai buna studenta din promotie. Ne uitam la televizor, vorbeam cu parintii ei, oameni foarte culti; cu Meri era greu de vorbit, ea nu era obisnuita cu lumea noastra de camin, veniti din diferite orasele mici. Si pe linga asta, ea era preocupata de cultura, era tipul de “curioasa”, sa stie tot si despre tot ce exista. Eu mai mergeam la verisoara mea Vivi, unchii mei ma opreau la masa, iar Delia avea si alti prieteni si prietene, pe care le vizita.
La Comunitate, erau acum cursuri de ebraica, la care nu lipseam, un alt motiv sa ne intilnim cu prietenii, erau conferinte despre Cultura, civilizatia si istoria poporului evreu, la care veneau sa vorbeasca oameni eruditi, de la Bucuresti, cum a fost scriitorul Sasa Pana, scriitor despre care invatasem la scoala. Era pntru mine o recompensa pentru cursurilor obligatorii de matematica. Continuam sa sarbatorim toate evenimentele: Sucot, in amintirea corturilor in care au stat evreii in pustiu, in drum spre tara promisa, Hanuca, in care se sarbatoreste victoria impotriva grecilor, si minunea care a facut ca un vas mic de ulei, sa tina 8 zile si a luminat Templul. Se infiintase deja un cor, primul cor al Cominitatilor evreesti din Romania, la care toti cintam in limba ebraica fara sa intelegem mai mult de doua-trei cuvinte.
Doctorul Segal, de la Bucuresti, un ziarist apreciat, m-a impresionat, cind a vorbit despre Julius Caesar, care a ajuns prin cuceririle sale pe pamintul dintre Marea Mediterana si Marea Rosie. Deodata a auzit niste plinsete, care se parea ca vin de undeva de sub pamint. I-a intrebat pe insotitorii lui ce sint acele plinsete? I s-a raspuns ca oamenii astia sint evrei, care pling in pesteri ca sa nu fie prinsi de dusmani, pling distrugerea Templului lor. “Si cind s-a intimplat asta?” a intrebat Dictatorul. “In urma cu 5000 de ani”, a fost raspunsul.
“Un popor care poate sa plinga cu atita durere o pierdere de 5000 de ani, va supravietui pentru totdeauna” a raspuns Imparatul.
Din situatia de minoritate, cu senzatia ca sintem luati in deridere, criticati, aceasta cugetare a unui om de Stat, dintre cei mai importanti, ne-a dat putin curaj.
FATA AMBASADORULUI
Intr-o zi ca toate celelalte, am venit cu un grup de prieteni sa mincam la Cantina comunitatii evreesti. O fata cam de virsta noastra, imbracata simplu si cam subtire pentru vremea de afara, s-a apropiat de noi si nu stia cum sa inceapa discutia. Am spus ca era o fata destul de obisnuita? Seful Comunitatii, i-a venit in ajutor si a prezentat-o: “Este fata Ambasadorului Israelului in Romania. Miine vine Ambasadorul la Iasi si vrea sa vorbeasca studentilor”.
Toata lumea s-a bucurat si fiecare din motivele lui. Mie si Deliei ne placea sa ne facem prietenii cu tineri de virsta noastra. Un baiat, avea o iubita in Israel si spera sa obtina o legatura prin aceasta fata. Nu trebuie sa explic mult, cit de importanta era pentru noi fata ambasadorului. I-am propus sa doarma la camin, am fi gasit o solutie, dar ea voia sa ramina la hotel, ca acolo trebuia s-o intilneasca tatal ei. Am incercat sa vorbim cu ea putina ebraica, din ce stiam, dar ea nu ne intelegea, am crezut si noi ca stim prea putin si apoi ea vorbea perfect romaneste, fara nici un accent strain. Nu avea bani, plecase in graba de acasa si a intrebat daca cineva putea sa-i imprumute bani pentru hotel, pina a doua zi, cind va veni tata si totul se va aranja. Si cine altcineva in afara de mine a primit cu mare bucurie sa-i imprumute bani pentru o zi? Dupa masa, eu cu Delia am dus-o la Hotelul Unirea, am inchiriat o camera, Delia i-a imprumutat o jacheta, ca era destul de frig si inainte de a urca, fata ne-a spus ca toata lumea de la Comunitate este invitata pe seara, in camera ei. Vestea s-a raspindit mai repede decit se poate presupune, seara erau acolo toti cunoscutii si necunoscutii, multi care niciodata nu ajunsesera la Comunitate. Finchel, colegul meu de grupa, a adus chitara, s-a cintat, s-a vorbit, s-au spus bancuri, veselia era ca la ea acasa. Tirziu, ne-am imprastiat. A doua zi ne-am prezentat la intilnirea fixata cu fata ambasadorului, cu o seara mai inainte. Dar fata nu mai era. Am intrebat pe toata lumea ce se intimpla, dar nimeni nu stia nimic. Eu, care pierdusem bani, si care nu ma temeam de nimic, am plecat la Militie. Am asteptat putin, apoi am fost chemata intr-o camera care nu tinea exact de militie. Dupa cum oricine putea deja intelege, oricine in afara de mine, camera era a Securitatii. Din reclamanta, am devenit acuzata. Erau acolo toate inregistrarile, camera de la hotel fusese capitonata cu difuzoare si benzi de inregistrare. Si eu trebuia sa ma sperii? Nu s-a vorbit impotriva tarii sau a guvernului, nu s-au facut bancuri politice, noi voiam sa ne distram si au fost din aceia care i-au propus casatorie acelei fete. De ce nu? Ce, in fiecare zi poti intilni o fata de ambasador? Am dat o declaratie, am cerut sa mi se restituie banii, fie si de Securitate si am plecat. Nu stiam in ce panica au intrat ceilalti prieteni. Delia a vrut si ea sa vina la Militie sa-si revendice jacheta, dar au luat-o baietii departe de camine, i-au spus ca pe mine m-au “luat”, nu se stie ce va fi si sa ramina cit mai departe de locurile unde ar putea fi gasita.
Departe, in Israel, dupa multi ani, Delia l-a intilnit pe seful Comunitatii din Iasi si si-a scos toata durerea veche din suflet: “Domnule Caufman, dar cum ati putut sa ne faceti noua asa ceva?” Delia! Desigur “domnul” s-a acoperit repede cu o jacheta de scuze: “Am facut si eu ce mi s-a cerut…”
…………………………………………………………………………………
In afara de preocuparile obisnuite, venise timpul cind Cupidon facea ocheade, cind la o fata, cind la alta. Cine a fost prima?
Irina se indragostise la superlativ, de Israel, un baiat care arata bine, invata la Politehnica si nu prea stia ce vrea. Toti baietii stiau de fapt ce voiau, dar nu prea puteau obtine de la fetele crescute in frica oraselelor mici, provinciale. Ea era o fata frumoasa, vesela, care gasea intotdeauna o vorba sau o povestire comica, cu care rideam ore intregi. Nu trebuia sa spui nimic, sa intretii conversatia, ca ea facea fata singura. Deci, Irina facea orice sa-l atraga pe baiatul iubit, mergea la ghicitoare in cafea, la tiganci, care aveau leacuri sigure: sa mergi noaptea pe luna plina sa ascunzi un ciorap in vre-o groapa, sa-i aduci un obiect de la cel iubit, cu care sa-l lege…dar nu se schimba nimic. Eu o sfatuiam sa-l uite, ca oricine ar fi vrut o fata ca ea si el de loc n-o merita.
I-am spus definitiv lui Relu, ca n-o sa ma marit cu el si a inteles. Tali, care deja avusese un prieten, a carui mama s-a impotrivit la legatura lor, a incercat sa fie prietena cu un vecin al meu, student la Conservator, un foarte bun acordeonist, care incepuse sa invete sa cinte, la Casa pionierilor, pe vremea cind si eu incepusem cu vioara, dar el era nu numai infumurat, dar si prost crescut, in atelierul de frizerie a lui taica-su si n-a venit la ziua onomastica a ei desi i-a promis. Tali era desteapta si practica. Eu, Delia si Marina am venit la ea in camera s-o sarbatorim. O turcoaica inzestrata cu corp serpuitor, a dansat dansul buricului, cum vazusem numai in filme, ne-am distrat cu celelalte colege ale ei, dupa cum am mai spus, fetele de la filologie erau “cele mai”, apoi am iesit afara ,sa-l asteptam pe Moisola, studentul de la Conservator. Intre timp a venit Micu. El se considera frate cu Tali si cu Marina si ele erau multumite ca mai au un frate. Tali, perfect linistita, l-a intrebat: “Ai spus ca ai un coleg de grupa care ma place?” El a aprobat, a spus, a spus. “Adu-l la mine.” Nu era putin de mers pina la caminul lui Micu, dar ce? Nu era timp? A venit cu David, i l-a prezentat lui Tali si sint si azi impreuna, fericiti, cu copiii lor. Dar pentru fericire iti trebuia mintea lui Tali.
Marina, nu stiu cum s-a facut ca a incercat si ea cu muzicantul, vecin cu mine.
N-a iesit nimic, dar Marina a facut in scurt timp o pasiune mare, pentru alt vecin al meu, Ben, pe care il cunosteam de cind mergeam sa ma joc cu Mica, locuia peste drum de ea si era putin mai mare decit noi. Erau o pereche potrivita si cred ca si el o iubea.
Anisoara tataroaica din camera noastra, se imprietenise cu un baiat frumos, dupa cum ne povestea ea si lipsea la numar, seara in camera.
Treptat lipseau si Victorita si Marcela, eu si Delia mergeam uneori la “ceaiuri”, la prietenele noastre, o gasisem pe Mica, mutata cu parintii la Iasi, inca din timpul
liceului. Intr-o seara eram toata “grupa” la Mica. La un moment dat,
Saul care invata matematica un an inaintea noastra, si care era un baiat frumos, dar el se credea mai ceva decit Adonis, a scos din buzunar o fotografie a lui si a cerut ca fetele care stateau la caminele Puskin, s-o atirne la oglinda mare care ne astepta la fiecare etaj astfel ca toate “femeile”, dupa expresia lui, care urcau etajele, sa se minuneze de atita frumusete. Marina, care in asemenea momente era pregatita, i-a raspuns: “Te referi la femeile de servici, da?” Asta era atunci Marina si o iubeam. Ea singura putea sa-i dea o replica lui “Saul frumoosul” cum ii spuneam noi, ca sa-l deosebim de varul lui pe care il chema tot Saul si era numit “Saul prostul”.
Intr-o dupa amiaza, ma plimbam ingindurata pe Lapusneanu, cind m-am intilnit nas in nas cu Misha, student la Politehnica, prezent la toate reuniunile noastre. Nu prea vorbisem cu el inainte, dar de data asta m-a intrebat, daca merg la Vivi. Nu intelegeam intrebarea si atunci mi-a explicat: “Este ziua ei si daca nu stiai, vino cu mine sa fim “parteneri”. Vivi, verisoara mea, era topita dupa Misha si el voia sa-i arate ca nu este interesat Imi placea idea sa ridem de Vivi, mai ales ca nu ma invitase. Erau la ea prietene de-ale mele, invitate.
In sfirsit, aveam mai multe motive sa asteptam sa se faca simbata seara. Ne adunam la Universitate in fata impozantei statui a lui Mihail Kogalniceanu, cu toti prietenii cu care mincam la Cantina comunitatii si in fiecare saptamina apareau figuri noi. Unii erau de abia in anul intii, altii aflasera din om in om de intilnirile devenite obicei, ne adunam citeva zeci de studenti evrei si plecam impreuna la cantinele studentesti, la reuniuni. As reaminti de formatia Rosu si negru, condusa de Nansy Brandes, care era cea mai iubita dintre orchestre. In ritmul dansului, se schimbau partenerii.
De fiecare data se legau prietenii noi, in defavoarea celor vechi si spre orele 3-4 dimineata, cind se termina ultimul cintec, mergeam cu Delia si cite odata veneau cu noi si alte fete care aveau caminele departe, si incepeam analiza seratei, mai multumite, sau mai putin, important era ca simbata viitoare, ar putea fi cea cistigatoare.
Aveam atitea activitati, cite functii au acum telefoanele mobile: aparat de forografiat, mp3, radio, internet, jocuri electronice, ceas desteptator, ca dupa toate uiti ca de fapt este menit sa vorbesti cu el. Asa se intimpla si cu noi, uitam ca eram in Iasi ca sa invatam.
“Cind semestrul se termina, sint un om ne-ajutorat,
Sesiunea va incepe si nici un curs nu am invatat.”
Mai aveam timp pina la examene, devenisem foarte increzatoare in puterea mea de acumulare. Nu era regula ca nimeni nu invata, dar cvartetul nostru, eu, Delia, Tali si Marina si fetele din camera, mergeam cu majoritatea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s