In timpul cu 3 dimensiuni

Vacanta la Dorohoi! Cine poate sa-si inchipuie cita plictiseala era? Rina si Tipora erau plecate in Israel. Ramasesem numai cu Irina, si asta era inca destul de bine. Cind Irina venea la mine, bunica facea imediat placinte cu brinza, o trimiteam pe sora mea Rita, sa ne cumpere tigari, ca noua ne era rusine sa facem asta in mijlocul Dorohoiului. Stateam ore in sir pe canapea si nu terminam niciodata de ris. Povesteam despre nuntile din Dorohoi printre care si despre nunta lui Zeti. Sami era varul ei si de la ea aflasem toate amanuntele. Si adauga: “Acum vorbim si ne distram pe socoteala fetelor, cine s-a maritat, ce nunta frumoasa a avut, dar cind vom fi in aceeasi camera la azil, vom spune: cine a mai murit, ce inmormintare frumosa a avut…”
Ea continua sa-mi vorbeasca de marea ei iubire si eu daspre a mea.
Mai corespondam cu Batia, pe care o cunoscusem la Tipora. Batia era fata rabinului din Radauti, o fata inteligenta si practica si vorbeam de multe ori la telefon cu Delia. Pe vremea aceea nu aveam telefon acasa, trebuia sa ne trimitem aviz telefonic, pentru o anumita ora, sa ne prezentam la cabina de telefoane din oras, si o telefonista ne striga pe nume cind persoana cealalta se prezenta.
Se intimlase un eveniment cutremurator. Era vorba de d-na Floresteanu, pe care o iubeam ca pe o ruda, sau o prietena draga. Se hotarise sa faca inca un copil, cu noul ei sot. La nastere, doctorii n-au putut opri sa curga singele. I-au dat fetitei numele ei, Nina. Baiatul a fost intrebat cu cine vrea sa ramina si l-a preferat pe tatal adoptiv si nu pe tatal lui biologic. Nina, se recasatorise la 30 de ani, vorbele ei de la ora de dirigintie cu fetele, imi rasunau ca un ecou. Nu putem trai dupa reguli, soarta este hotaritoare.
Mai primeam avizuri de la Diamant si ne scriam. Eu ii scriam si asteptam la nesfirsit, scrisorile lui. Intr-o vineri seara, cind bunica aprindea luminarile, m-am rugat si eu cu toata sinceritatea sa primesc scrisoarea asteptata. A doua zi, am primit raspunsul. Dar pot trage o concluzie dintr-o singura minune? “Minuni in vremea noastra nu vad a se mai face”, scria maiestrul fabulelor, Alexandrescu. Ce se poate spune despre coincidentele care au urmat si m-au urmat mereu?
…………………………………………………………………………………………

Spre seara, am ajuns in oraselul de odihna si ape minerale renumite, Borsec. Delia si Lina, veneau din partea Comunitatii evreiesti din Iasi, sa participe la o tabara in care veneau tineri din toate orasele universitare, la cursuri de vara de ebraica, istorie si cunoasterea poporului evreu. Eu nu primisem aceasta aprobare, fiindca am fost cu un an inainte, in aceeasi tabara, cu Tipora. Plecasem cu Tipora, in locul mamei ei, care s-a imbolnavit. Dar ce nevoie aveam eu de aprobari cind voiam ceva? Tabara dura doua saptamini si tocmai primisem o scrisoare de la Diamant, ca el va preda Filosofia poporului evreu, in seria a doua. Nici asta nu era problema pentru mine, eu nu aveam probleme cind doream ceva cu adevarat. Am plecat in acelasi tren cu prietenele mele.
Noi am ajuns inaintea celor care urmau sa fie colegii nostri de clasa. Nimeni n-a observat ca nu sint pe vre-o lista. Foarte bine. Ni s-a dat si camera cea mai buna, linga usa principala. Prin gemuletele usii, vedeam doar verde si albastru. Dimineata, am iesit toate trei in aerul tare. Venise un grup din Timisoara. I-am primit, asa cum trebuie sa primeasca niste gazde. Ne-am imprietenit repede, erau doua fete si un baiat, care s-a recomandat Nelu. Tremuram de o presimtire care s-a si adeverit indata. L-am intrebat daca o cunoaste pe Revelina. A fost bucuros ca deja aveam cunostinte comune. Mi-a raspuns ca este verisoara lui si va veni si ea, adoua zi.
Un fulger de gheata m-a strabatut dinspe virfurile inalte ale copacilor, stapinitori ai locului. Bine ca Delia era cu mine. Am plecat cu totii, sa cercetam noul peisaj. Aveam multe sa ne spunem, si n-am incetat pina seara.
In dimineata urmatore, ne-a trezit o orchestra de glasuri a citorva grupuri de tineri din diferite orase.

Toti nervii ma dureau. Am iesit in graba, il cautam pe Nelu, care de fapt venea spre mine cu verisoara lui, si cu cele mai bune intentii. M-am oprit, aveam in fata o frumusete deplina. Parul negru, ondulat, ii broda fata alba fara cusur. Ochii verzi, erau ca frunza de abia iesita. Gura avea un zimbet senin, care parca era acolo dintotdeauna. Simpla, naturala, fara sa aiba nevoie de nici un viclesug, era bucuroasa sa cunoasca prietene noi. Am hotarit sa renunt si la Delia, de citiva ani nelipsita de linga mine si s-o fac pe Revelina prietena mea cea mai buna. Ne plimbam singure pe cararile ametitoare de mirosul si tainica discretie a barazilor, ne odihneam in vre-o poenita insorita dar racoroasa, mergeam impreuna la micul magazin sa cumparam cite ceva, impreuna la cursuri, nedespartite. Mergeam des in camera ei, unde erau cele mai emancipate fete, fetele de capitala, vizitate aproape intotdeauna de baietii de acelasi fel. Seara mergeam impreuna la reuniuni si amindoua refuzam sa dansam. E adevarat ca ea era mai solicitata decit mine. Speram poate ii va place un baiat, sa-mi lase mie drumul fara piedici. La inceput am vorbit fiecare putin despre noi, apoi am intrebat-o direct daca il iubeste pe Diamant. Mi-a raspuns “da”, deschis, fara nici o greutate, pentru ea, totul era simplu, nu trebuia sa tina cont de situatia in care eram. Si ea stia de mine, Diamant n-ar fi ascuns ceva prietenii lui. Am inteles ca spune adevarul, si m-am bucurat. Il iubeam prea mult, ca sa primesc sa continuie cu o fata care nu-l iubeste. Traiam judecarea Regelui Shlomo, a celor doua mame care revendicau fiecare, un copil comun. Cind regele a cerut sa se taie copilul in doua si fiecare femeie sa primeasca o jumatate, mama adevarata a tipat ca renunta. Dar viata chiar daca pare o poveste, are alte legi. Nu intotdeauna binele invinge raul, si nu intotdeauna Ileana Cosinzeana ramine cu Fat Frumos, pina la adinci batrinete. Eram gata sa renunt, fiindca Diamant nu putea sa se hotarasca si nu puteam sa mai suport cum se impartea intre doua barci, cum mi-a scris intr-o dedicatie pe o carte cumparata intimplator pe strada, in Bucuresti. De fapt cumparasem impreuna doua carti la fel si ne-am scris dedicatii in versuri. Nu stiu ce i-am scris, dar mi-a spus mai tirziu, ca pastreaza cartea cu dedicatia mea.
Intr-o zi, am iesit cu un grup de fete si un baiat sa vedem muntii mai de aproape. Am ajuns intr-un loc insorit. Eram pregatite cu costume de baie pentru un astfel de moment, adierea si linistea erau mai mult decit ne-am fi dorit. Cineva ne-a fotografiat. O poza nostima pe care am primit-o prin posta peste citeva luni, in mijloc un Pasa, cu pieptul gol si la picioarele lui, intregul Harem. Revalina, linga mine, dadea intregii fotografii acel sens de prospetime, sanatate, sclipire, cu ochii mari de culoarea naturii. Si Delia si celelalte prietene erau in fotografia la care ma uitam cu duiosie si peste ani, dar nimeni n-a stiut niciodata de ce.
Asa au trecut toate zilele, toata lumea era vesela, libera, cursurile erau numai un pretext sa fim impreuna.
Am ajuns la ultima zi, cind trebuia sa pornim spre gara. Revelina a spus ca mai ramine o zi in care vrea sa fie cu Diamant. Eu am hotarit in secret ca mai ramin doua zile. Nu voi deranja cu nimic intimitatea lor si primeam in tacere sa fiu a doua.
Dupa ce toate grupurile au plecat, Revelina m-a rugat s-o las sa doarma in camera mea, fiindca ii este frica sa doarma singura. Nu cred ca-i era atit de frica de intuneric, cit ii era frica sa-si traiasca singura toata asteptarea. Cu mine ii era mai usor, doar eram prietenele cele mai bune! Nici nu m-a intrebat de ce am ramas. Toata seara am vorbit numai de Diamant, somnul n-a venit, pina in zori. Nu exista in noi nici urma de rivalitate, amindoua eram indragostite de el, pina peste cap.
De dimineata, ne-am postat la cele doua gemulete ale usii si asteptam cu infrigurare, de parca numai vederea muntilor incetosati, ne ingrozea. In momentul in care l-am zarit urcind poteca spre vila, Revelina a alergat sa-l intimpine, iar eu m-am ascuns intr-un chiosc din care puteam sa aud ce vorbeau si puteam sa-i vad prin micile spatii dintre scinduri. Discutia a fost la inceput simpla, banala, apoi au luat impreuna drumul spre munti. Am ramas toata ziua in camera, cautam in memorie clipele cele mai frumoase petrecute impreuna cu el, dar toate erau la fel, intotdeauna am dat tot ce-am avut si m-am multumit daca primeam macar o farima.
A doua zi, era marea mea zi. In tot corpul ma sugruma emotia, mintea ravasita nu putea stapini valmasagul gindurilor. Am iesit din camera si Diamant era in locul unde ma asteptam cel mai putin, in fata mea.
Spre uimire, era foarte bucuros sa ma vada. I-a placut iesirea mea neasteptata. Nu stia nimic, despre planul meu secret, ca vin la Borsec pe doua saptamini, 14 zile de asteptare si inca o zi pentru noua mea prietena. In sfirsit, o surpriza placuta.
Am plecat repede spre locuri neumblate, continuind discutia de la ultima intilnire, nimic nu se schimbase. Ne-am oprit la o cofetarie mica, inconjurata de arbori inalti, cu banci si masute conturate in soarele de apus. Acelasi apus care ne-a iubit de la inceput. Nimic nu era important, nici gesturi, nici vorbe. Stateam fata in fata si era destul. Am comandat bautura noastra preferata, cafea, in care turnam un paharel de coniac. Vorbeam si rideam, ne povesteam ultimele intimplari si ultimile bancuri. In sfirsit, eram degajati, primeam o tarie necunoscuta din aerul de munte.
Dupa o tacere, Diamant a inceput un subiect cunoscut, dar de data asta, cu siguranta si raspundere. Mi-a propus sa facem dragoste cu adevarat. A revenit la problema lui, o temere, ca n-a fost niciodata cu o femeie intr-o situatie intima si n-ar putea fi cu o femeie pe care n-o iubeste. (Voia sa spuna ca ma iubeste?) Trebuia sa stie daca ar putea fi si daca eu sint de accord, imi promite ca se casatoreste cu mine. Stiam ca spune numai adevarul si aveam deplina incredere in el dar educatia mea, in Dorohoi, la capatul lumii, unde birfele treceau prin pereti, toata lumea astepta senzatii, nu-mi permitea. In acest mic oras, daca o fata se marita si a doua zi era aruncata de tinarul devenit peste noapte Barbat cu prestigiu, Cap de familie, pentru motive de onoare, pe vremea cind eram inca mica, aceasta fata trebuia imediat sa plece din oras, pe nimeni nu interesa unde.
Stiam ca este cel mai sincer om din lume. As fi facut orice pentru el, as fi plecat oriunde sa-l intilnesc. Imi cerea singurul lucru care depasea liniile mele rosii, atit de fixe. I-am raspuns, cu multa durere “nu”. Mi-a spus atunci, ca asa i-a raspuns cu o zi inainte si Revelina.
Ne-am pornit spre gara mica, venise timpul sa plec si eu acasa. Nu se stia la ce ora va trece trenul. Ma rugam sa vina cit mai tirziu, sa nu mai vina de loc. Stateam pe o piatra mica, lucioasa, si eram nevoiti sa stam lipiti unul de altul. Era oare asta caldura pe care am dorit-o mereu? Era una din clipele incintatoare din viata mea. Nu stiam ce va fi mai departe.
Iar acasa, iar departe de el, iar sa astept zadarnic postasul, in fiecare dimineata?
Diamant primise repartitia la Bucuresti, in cercetare. Ma obisnuisem cu idea asta, dar aveam si eu planurile mele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s