Michi

Al 13 capitol al romanului gazduit.

Eu asteptam la Inspectoratul de Invatamint, sa primesc repartitie la o scoala. El venise la un fost coleg de liceu, care era Jurist-consult al Inspectoratului. Il cunosteam bine pe Stefan. Prietena lui locuise in acelasi camin cu mine. Aproape zilnic il intilneam in fata caminului si ma ruga sa urc la Marieta si sa-i spun ca o asteapta .Il simpatizam pentru finetea si zimbetul deschis de om bun. Dar Marieta ridea de fiecare data si-mi adresa un singur cuvint:”stiu” Erau deja casatoriti. Ea era Notara la Tribunal si char m-a ajutat o data la cumpararea unei case.
Eram imbracata cu o fusta scurta rosie, care ma avantaja, ciorapi de nailon de culoare mai inchisa care-mi ascundeau pielea prea alba si pantofi cu tocuri. El purta o jacheta din “piele de drac”, galbena si o camasa visinie care ii dadea o nota de elegamta, lipsita la baietii cu care eram obisnuita la cursuri, pe strada, sau la reuniuni studentesti. Dar nu avea nevoie de ajutoare vestimentare. Era un barbat frumos, destul de inalt, avea un corp de atlet si ochii de culoarea mierii de albina. N-am intilnit niciodata asemenea ochi. Priveau fix intr-un singur punct in ochii mei, si patrundeau mai departe. Ma simteam transparenta, in timp ce el cauta in cutiile pastrate adinc, in mine, pentru vise si marea iubire, dorita din copilarie si ravasita de adolescenta neimplinita. Nu aveam nimic de ascuns, dimpotriva, ma magulea, interesul lui si ma straduiam sa trec examenul, doar eram atit de obisnuita cu examenele.
Ne-am cunoscut cu sase ani inainte, la o nunta. Am dansat si ne-am spus poezii scrise de noi. Erau multi tineri, prieteni de-ai mirilor, fratele miresii, in sine, era un excelent acordionist, acelasi acordeonist de la Casa pionierilor, si ne-a distrat toata seara impreuna cu orchestra. Se spune ca cei care se cunosc la o nunta, se casatoresc, si vor avea o casnicie fericita. Probabil ca ei nu s-au cunoscut la o nunta ca intr-un scurt timp s-au despartit. Dupa citiva ani l-am intinit pe Michi la timpul cel mai nepotrivit, cind eram in sesiune de examene si faceam o pauza de la invatat pe o banca afara. El venise sa incerce inca o data sa intre la Medicina. S-a asezat linga mine, ne-am povestit citeva banalitati si pauza s-a terminat. As fi vrut sa fim mai mult timp impreuna, dar m-am intors repede la caietele mele. Cel mai important era sa trec examenele, sa termin facultatea, sa lucrez si sa-mi asigur existenta. Prietenie, sentimente, seri placute, erau minunate, dar nu in timpul examenelor. Si nici n-am gresit atunci prea mult. Doar se spune ca:”ce-i al tau e pus deoparte”. Pretuiesc mult zicalele populare, fiindca au o experienta de mii de ani. Am cunoscut de aproape viata satenilor si am gasit la ei cea mai simpla si dreapta intelepciune.
Ca dovada, ne-am reintilnit, cind amindoi voiam sa ne facem o familie, sa avem copii si casa.
La el totul era gindit, calculat, verificat. Imi explica, cu multa rabdare, cum este viata, cu o maturitate pe care n-am intilnit-o si n-as fi crezut ca exista la un tinar mai mare numai cu 3 ani decit mine. Totul era perfect. Era exact barbatul pe care l-am dorit, frumos, sanatos, inalt. Si eu voiam un sot de la care sa am copii frumosi si sanatosi. In plus, avea o inteligenta deosebita de ceilalti oameni. Cu atit mai bine. Cind pe la mijlocul noptii ne-am adus aminte ca trebuie sa mergem acasa, m-a invitat la el, fiindca eu locuiam in alt oras, la 30 de kilometri departare. Nu mi s-a intimplat niciodata asa o situatie, si l-am intrebat ce-i va spune mamei lu, cind vom intra in casa. Mi-a raspuns sigur :”ca vrem sa ne casatorim foarte repede” Aveam cu totul aceeasi parere cu el.
Parintii mei s-au opus, tata imi spunea sa mai astept, sa ne cunoastem mai bine. Eram sigura ca-l cunosc destul, eram indragostita si plina de incredere in dragostea lui. Cind am inceput sa pling, parintii au cedat. Am fixat logodna la sfirsitul saptaminii si nunta in prima zi in care era loc liber la Primarie. Primaria nu este un copil, ea lasa un timp de vre-o 10 zile, ca cei doi sa fie mai siguri ca vor sa se casatoreasca.
O intimplare deosebita, s-a ivit inainte de logodna. Am primit o scrisoare sa ma prezint a doua zi la Universitate, la Iasi. Trebuia sa-mi iau Diploma de invatamint, pentru care am pregatit obiectele de Didactica, Pedagogie si Psihologia copilului, obiecte care mi-au indulcit lumea lipsita de suflet si vigoare, a Matematicii. Aceste Diplome nu erau gata la absolvirea Facultatii si erau obligatorii pentru a lucra temporar, pe timp de 3-5 ani, dupa care trebuia trecut examenul de Definitivat. Am primit repede Diploma, era deja semnata de Decanul facultatii. La intoarcere, aveam mult pina la ora de plecare a trenului si am hotarit sa ma intorc cu autobuzul rapid, Iasi, Botosani, Dorohoi. In mijlocul drumului, undeva in cimp, masina s-a stricat. Nu aveam prea multe posibilitati. Nu exista telefon mobil pe vremea aceea si ca sa ajunga la o statie de benzina, sa anunte la Autogara situatia creata, soferul a mers mult pe jos, sa poata da un telefon. Noi nu aveam voie sa raminem in masina, putea fi o problema cu motorul, sau rezervorul de benzina, asa ca asteptam la marginea santului, pe un vint cumplit si insotit de o ploaie rece care ne patrundea incet in tot corpul. Dupa citeva ore, s-a trimis un alt autobuz, care ne-a salvat de inghet. Am ajuns in Botosani, in plina noapte. Puteam sa comtinui spre Dorohoi, dar eram infrigurata si prea obosita. Preferam sa ma duc la Michi. El locuia nu departe de Autogara. S-a bucurat cind m-a vazut, a fost surprins in modul cel mai placut. Bucuria de a fi impreuna, m-a facut sa uit de neajunsurile calatoriei. Peste citeva zile, Michi a venit la mine si m-a intrebat ce e cu povestea cu autobuzul, ca el a verificat la Autogara si nici un autobuz nu s-a stricat si n-a intirziat in noaptea in care am venit la el. Ce trebuia sa fac? Nu credea nimic si-l vedeam cu totul sincer si contrariat. Eu minteam? De ce sa fi mintit, cind puteam, daca as fi stiut ce va urma, sa-mi continui drumul acasa la mine? “De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar feri”, imi rasuna glasul bunicii. Am incercat sa-i propun sa mergem impreuna la autogara la Botosani, sa incercam poate cineva stie de masina care a intirziat, poate gasim un cunoscut care a venit o data cu mine…Nu primea nimic. “Eu nu pot sa ma fac de ris in fata oamenilor”. Dar eu puteam primi invinuiri de care nu eram vinovata? Concluzia era ca existau niste coincidente, care nu puteau fi explicate si totul revenea, la realitatea ca ne iubeam si asta era cel mai important. Logodna s-a facut in casa la mine, dupa cum planificasem.
Am primit cadouri, mama lui Michi mi-a dat un ceas tare frumos, cu ecranul rosu, iar varul lui, care lucrase un timp in Germania mi-a adus un inel de logodna. Mi-a placut acest var, nu prea tinar dar inca se vedea ca fusese o data cel mai frumos barbat din Suceava. Avea mustata si era un frizer de elita. Obisnuita sa vorbesc tot ce gindesc, i-am spus ca seamana cu Figaro. M-a intristat raspunsul lui: “Ei, daca as avea eu banii lui…”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s