Semne de iubire

Romanul continua……

In ziua logodnei ,am primit un exemplar al ziarului local din Iasi, in care era un articol despre mine. Locul de munca obtinut dupa terminarea studiilor de la Comisia de repartitii, loc care se primea in ordinea mediilor, era la Centrul de calcul din Iasi. M-am prezentat la servici in ziua in care mi s-a spus. Era o constructie noua, cu pereti de sticla si usi de sticla, ma incurcasem in usi si pereti. Secretara i-a spus directorului ceva despre mine si directorul n-a vrut sa ma primeasca. Eram tare suparata si ca de obicei, cind eram tare suparata, m-am dus la Carmen. Din intimplare, tatal lui Carmen lucra la acelasi birou cu nevasta directorului. A vorbit cu ea, a incercat sa ma ajute, dupa cum mi-a spus el, directorul si nevasta lui, care era directoare in casa, nu voiau ca la acest Centru de calcul, sa lucreze evrei. Fara vre-o speranta reala, m-am adresat Redactiei ziarului local, “Flacara Iasului”. Trecusera de atunci citeva luni si cind cu adevarat nu ma mai asteptam la nimic, am primit ziarul acela, cu o scrisoare din partea Redactiei. Ziaristul scria ca totul a fost “cusut cu ata alba” si sa ma prezint imediat la Centrul de calcul, sa-mi incep munca, deoarece nici un director nu putea trece peste Hotarirea unei Comisii de repartizare. Eram fiinta cea mai fericita. Michi era mai fericit decit mine, vedea acum posibilitatea de a invata la Medicina, sau alta facultate, sa-si faca un nume.
Trenul Spre Iasi, pleca din Dorohoi la ora 4 dimineata. Iubeam mult acest personal, de clasa a doua care mergea leganindu-si calatorii, inainte si inapoi si scrisnind din toate incheieturile. Ma distra si nechezatul lui naravas si motaiam cu placere pe bratele lui.
Am plecat cind mai era intuneric, in calatoria binecunoscuta, de 4 ore. Am ajuns in Iasi cind puteam sa iau tramvaiul spre Podul rosu, la postul care in sfirsit era aoroape de mine. Dezamagirea a fost la fel de mare cit si dorinta. N-am avut nimic de adaugat la explicatia directorului: “Nu pot sa fac nimic, ti-ai schimbat repartitia si ai trecut in Invatamint.” Nu aveam de gind sa ma lupt cu o moara de vint, era o zi frumoasa si voiam s-o traiesc. Aveam multe ore pina la urmatorul tren spre Dorohoi, ma plimbam linistita in orasul in care mi-am pertecut 5 ani, pe srazile pline de istorie, cu atmosfera patriarhala, reprezentind in statui mindria celor de demult intrati in “viata fara de moarte”, cu biserici si catedrale construite cu secole in urma, de diferiti voievozi, cu turnul Golia, de pe care vedeam tot orasul ca intr-o miniatura pe o ilustrata, Palatul Regal, de pe vremea cind Iasul era Capitala Moldovei, cu Universitea, inaugurata de inegalabilul domnitor, om de carte si politica, Alexandru Ioan Cuza, al carui nume il poarta, continuarea vestitei Academii domnesti infiintata in 1642. Mai departe, Piata Unirii, locul unde s-a sarbatorit Unirea Principatelor Independente Romane, in 1848, Iasul lui Eminescu, poet pe care il stiam pe de rost, cintat de Alexandri, povestit de Ion Creanga, inobilat de maiestrul Caragiale, alaturat si el marilor scriitori, istorici si politicieni ai acestui oras, la “Junimea”, cea mai ilustra si progresista Societate culturala prin anii 1863-1865, din Romania. Dar Iasul nu avea numai amintiri, el este si astazi o cetate vie, orasul studentilor, atrasi de nivelul cultural si stiintic al Universitatii cu aspect sobru, dar mindru si inventiv, al tinerilor fara astimpar care alearga intr-un dute-vino necontenit, intre Copou si strada Lapusneanu, si mai departe.
Nu cred ca exista un alt oras universitar, in care la sfirsitul fiecarui an, inainte de Banchet, toate promotiile, care isi terminau studiile, mergeau in coloana, sa vada ultima oara locurile iubite, sa-si readuca in amintire, prietenii iubiti profesorii renumiti, si cintau din toata inima:
“Gaudeamos igitur iuvenes dum sumus(bis)
Post iucundam iuventutem, post molestam senectutem, nos habebit humus
Vivat Academia, vivat professores…”
(Akcademisho Fest Uvertura-Johannes Brahms)
…………………………………………………………………………………

Deodata, am simtit ca cineva merge in urma mea, m-am mirat, dar ca de obicei n-am intors capul sa vad cine este. Cel care ma urmarea, a marit pasul si a ajuns pe aceeasi linie cu mine. Nu m-am uitat in directia lui si atunci m-a srigat pe nume. “Daniela”. Era Michi. M-am bucurat sa-mi vad logodnicul, dar n-am inteles cum a ajuns deodata linga mine. Ocus-pocus?
Mi-a spus simplu “Te-am urmarit inca din gara. Am plecat de la Botosani cu acelasi tren, ca sa vad daca nu te intilnesti in Iasi cu fosti prieteni.” De unde fosti prieteni? Nu ma imprieteneam cu fete sau baieti mai mici decit mine si toti cei pe care ii cunosteam terminasera facultatea. Dupa ce m-a asigurat ca a facut-o din dragoste si grija pentru mine si dupa ce l-am crezut, ca doar il iubeam pentru onestitatea despre care vorbea de multe ori, pentru grija pe care o dovedea pentru mine si increderea mea deplina in el, pentru ca ne casatoream in curind. Am continuat sa ne plimbam, pina am plecat spre casa, cu acelasi tren personal, ca nici nu mai era altul, eu am coborit la Dorohoi, ca sa merg la lucru in dimineata urmatoare, iar el a continuat spre Botosani, sa mearga la lucrul lui.
Am povestit la parinti, despre ziua-surpriza petrecuta la Iasi, eram imbujorata de Eros, zeul dragostei, dar tatal meu nu era de loc optimist ca mine. A incercat sa-mi explice ca ceeace facuse Michi , nu era dragoste, era gelozie si asta este o boala nevindecabila. N-am vrut sa aud aceste vorbe, stiam un singur lucru, ca Michi ma iubeste si eu il iubesc inca mai mult..

Nunta a fost reusita, au venit multe dintre prietenele mele, unele cu sotii, a venit Delia, cu parintii ei, a fost multa veselie, nunii nostri erau o familie respectata in oras, au avut si ei multi invitati, la vioara cinta Nicusor, prietenul lui Michi, insotit de orchestra lui de tigani. Vioara plingea usor, dar acordeonul ridica toata lumea la dans. Dupa tangouri si valsuri la care se avintau dansatorii adevarati, au venit jocurile traditionale la nuntile din Dorohoi: Dansul coasei, un cerc de oameni care se trudesc sa coseasca niste grine imaginare, Dansul cu matura, in care un barbat dansa cu o matura, pina dintr-o data, la un semn al lui Nicusor, orchestra se oprea brusc, poate un arcus scirtiia putin ca o frina de masina veche si toti barbatii alergau sa prinda o partenera. Cine nu reusea trebuia sa danseze cu matura pina la urmatoarea oprire a orchestrei si toata lumea ridea. Mai erau si unele inventii copilaresti, dar care placeau la toti; fiecare ar mai vrea sa primeasca iar, anii copilariei. Podul de piatra la care partenerii stateau in sir cu miinile impreunate drept pod si rind pe rind, incepind de la ultima vertebra, perechile inaintau pe sub pod. Toti cintau:”Podul de piatra s-a darimat, a venit apa si l-a luat…” Era apoi Trenul: toti dansatorii se insirau unul dupa altul, cu miinele pe umerii celui din fata si o data cu muzica incepea virtejul in jurul salii, era bineinteles, dansul cel mai iubit, Perinita, in care jucatorii se rotesc in hora, si numai unul la mijloc scoate o batista, o invirte in jurul capului si-si alege partenera preferata, cu care dupa citeva minute de joc, se aseaza pe batista si se saruta. Lumea inveselita, in sfirsit existau motive de veselie, batea din palme si cea aleasa continua jocul. Eu eram cea mai solicitata, ca doar eram mireasa. Pentru mine venise atita lume, unii calatorisera cu masina citeva ore. Ma simteam ca la mine acasa, sigura, fericita. “Fericirea este atunci cind ti-e bine”, nu?
Dupa nunta, am plecat la Botosani, cu cei veniti de acolo, la casa, mai bine spus, camera, pe care o inchiriasem dinainte. Eu am vrut sa locuim in Botosani, cu pretextul ca mama lui Michi nu lucra si ne va ajuta sa crestem copilul (asa se obisnuia atunci : un copil). Cauza pentru care am ales acest oras, era Delia, cea mai buna prietena a mea, cu care voiam sa fiu mai departe impreuna.

Ce frumoasa e Viata, cind ii intimpina pe tinerii casatoriti cu piine, vin si sare, in straiul ei de sarbatoare!
Aceasta minune o traiesc numai cei care se iubesc cu adevarat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s