Delia

Romanul ajunge azi la capitolul 17. Estimez ca prin decembrie voi reusi sa il finalizez.

Eram pe strada cu Michi, intr-o zi de odihna, la sfirsitul saptaminii si nu prea aveam ce face. Nu ne mai interesau filmele, teatrele, cartile, nu mai aveam nimic decit casnicia noastra care ne dadea tot timpul batai de cap si stoarceri de nervi. Am propus sa mergem la Delia, la care intotdeauna era usa deschisa. N-a vrut sa auda. “Ai terminat-o cu Delia, ea nu este maritata, probabil este curtata de multi baieti si tu esti femeie maritata, n-ai ce cauta acolo”. ” Dar Delia nu are pe nimeni si este prietena mea cea mai buna. Nici nu pot sa ma gindesc sa ma despart de ea”, i-am raspuns in felul care mi se parea cel mai firesc. Am plecat singura. Ma simteam in siguranta in casa aceea, ii iubeam si ii stimam pe parintii ei. Vara, cind ne pregateam pentru sesiunea de toamna, cu cite o “codita”, veneam la Botosani sa recapitulam impreuna, citeva zile. De fiecare data, tata-l Deliei isi facea timp si ne lua pe toti la cite o cabana, sa mincam niste mititei, sau in Parcul Eminescu, aproape de lac, la un birt mic sa bem bere. In Iasi era inca mai bine. Cind veneau parintii Deliei, ne luau la Restaurantul Moldova, unde responsabilul era un prieten al lor din Botosani si mincam cel mai bun creier pane. Nu se puteau intoarce acele clipe de liniste, de lipsa de orice grija, de prajituri la Amandina… Mama Deliei, ne aducea la camin, cele mai bune prajituri facute de ea, nu ca cele care se vindeau cu 1 leu si jumatate.
Cind am ajuns acasa, Michi fusese deja sa se plinga la mama lui, ca l-am lasat pe strada singur, numai ca sa merg la Delia, dar si venise cu sfaturi folositoare. A inceput sa-mi explice cu rabdare, ca el este sotul meu, el s-a casatorit cu mine ca sa incepem o familie, si eu daca sint fata desteapta il voi prefera pe el si nu pe nimeni altcineva, inclusiv Delia, cu care el nu era de acord sa fiu prietena. Am acceptat idea lui, fiindca eram “fata desteapta”. Dupa un timp mi-a spus ca inainte de nunta noastra si-a dat intilnire cu Delia la o cofetarie si a intrebat-o multe lucruri intime despre mine. Ea n-a vorbit prea frumos despre mine si din aceasta cauza nu vrea sa fim mai departe impreuna. Am fost sigura ca Delia n-ar fi vorbit niciodata ceva rau despre mine, dar stiam ca Michi spune intotdeauna adevarul, era problema mea ca nu mai intelegeam ce sa cred. Ma intilneam uneori cu Delia, cind ne intorceam de la naveta si o porneam pe furis prin hala de carne, golita la ora aceea, unde eram sigura ca nu ne va vedea nimeni. Vorbeam insufletite, de trairile noastre din urma, de colegi, si mai ales despre profesorii nostri, care pe cit erau de eminenti fiecare in domeniul lui, tot atit de mare era panica, plutind in jurul lor la examene. Impreuna, nu puteam uita nimic. Erau asa de multe, ca nici nu apucaseram sa ne spunem totul atunci, in Iasi. Erau amintiri placute, erau si necazuri. La examenul de Geometrie diferentiala, la care amindoua nu ne-am prezentat in sesiunea de vara, de frica, un coleg din grupa mea, a iesit suparat din sala. L-am intrebat ce s-a intimplat, si-a revenit putin si mi-a povestit, ca profesorul, marele Gheorghiev i-a ascultat subiectul si i-a spus “Baiete, nu prea stii materia, ai sa vii in toamna.”.”Da-i toamna dom-profesor!” i-a raspuns colegul meu. Gheorghiev si-a amimtit: “E toamna? Ihi, ai dreptate. Ai sa vii la anu'”.
Unde erau acum toti prietenii nostri, cu vesnica veselie in studentia de basm, care dura pina aproape de inceputul sesiunii. La Politehnica, un mare Institut pentru inginerie al Iasului, se construise o biblioteca cu banci de doua persoane, separate printr-un semi-geam, unele de altele. De multe ori invatam acolo cu Delia. Intr-o zi un baiat, in timp ce mincam impreuna cu tot grupul, la Comunitate, a rugat-o pe Marina, prietena noastra, sa-i arate si lui biblioteca, fiindca ea invata la Politehnica. Marina i-a raspuns: “O sa te iau in sesiune, fiindca in timpul anului se plateste intrarea.”
Delia n-a inteles de ce ne plimbam prin hala. In scurt timp a plecat in Israel, cu toata familia. Mi-a scris
dar nu i-am raspuns si nici atunci n-a inteles.
Va veni timpul cind si eu si Delia si ceilalti prieteni, vom intelege.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s