Droguri

Cind Eugen avea 2 ani, s-au intimplat doua evenimente.
Eu lucram la o scoala foarte grea, cu elevi externi, exmatriculati din alte scoli. Un coleg, care stia ca am master, m-a sfatuit sa merg la Universitate, sa fac Doctorat, in loc sa ma necajesc tot timpul cu elevii israelieni, recunoscuti in toata lumea ca foarte obraznici. Nu m-am gindit prea mult, eram sigura ca nu ma vor primi si m-am prezentat la Universitatea Ben Gurion, din Beer-Sheva, la Secretariatul Sectiei de matematica si calculatoare. Secretara, o fata cam de virsta mea, m-a primit foarte frumos, mi-a dat sa complectez un formular, m-a prezentat profesorului Aizenberg, cu care trebuia sa fac Lucrarea de Doctorat, mi-a spus ca voi preda si 4 ore de Calculus, care este un fel de Analiza matematica, dar mult simplificata, pentru facultatile care au nevoie de mai putine cunostinte in matematica si mi-a dat doua chei: una de la cutia mea postala si una de la camera mea, pe care urma s-o impart cu inca doi doctoranti.
Simteam cum cheile imi frig mina, am plecat acasa si nu puteam sa ies din senzatia de fierbinteala, era un fel de bucurie, amestecata cu frica si inca un sentiment pe care nu-l puteam defini. Universitatea nu era locul meu, era locul unde nu voiam sa ajung nici o data, era locul lui Tatiana, si asa eram permanent cuprinsa de un conflict vesnic intre mine si mine, mergeam in locuri unde nu voiam sa fiu primita, in locuri in care nu voiam sa gasesc pe nimeni acasa. Eu, care nu aveam nimic cu matematica si chiar nimic cu calculatoarele la care trebuia sa fac 4 cursuri, si apoi Proiect? Aizenberg mi-a placut, era si el nou venit din America, unde descoperise o geometrie noua, in care, in loc de doua axe perpendiculare, toata geometria plana a lui Euclide era construita pe doua axe paralele, care nu se intilneau niciodata, fiind ca doua cercuri paralele, cun ar fi de exemplu cele doua tropice pe globul pamintesc. Cu ajutorul unor functii, la care lucra el, trebuia sa gaseasca niste puncte maximale, in care s-ar gasi bogatii subterane si mai ales petrol. Exact asta cauta el, petrol, si cind va gasi cu precizie unde sa se faca sapaturile, nu va mai avea decit sa-si duca cecurile la banci. M-a asigurat ca si eu voi primi milioane de dolari, daca voi reusi lucrarea. Dar eu cautam numai un post, din care sa stiu ca-mi intra lunar un salar mediu in banca mea.
A doua problema, mult mai importanta era a lui Michi. Dupa ce nu se intelesese cu acel “cineva”, rus cu care lucra la fabrica, nimeni n-a mai vrut sa-l primeasca la un laborator. Era sfatuit sa plece, sa nu-si strice degeaba sanatatea, curentul mergea deja in sens contrar cu el. Unde sa plece? In fiecare zi avea discutii cu sefi, oameni de la cadre, de la sindicat, discutii pentru care se pregatea toata noaptea cu mine, si nu ma lasa sa dorm de loc. Liceele erau in vacanta, scolile generale inca nu. La inceput, trimiteam fetita la scoala, le dadeam mincare la copii, ca mai inainte, dar dupa un timp, nimic n-a mai fost ca inainte. Cu cit treceau zilele, ma scufundam. Michi ajunsese la o intelegere la lucru, sa plece si sa primeasca o suma de bani si salar pe inca o jumatate de an, dar continuam sa discutam toata ziua, el vorbea tot timpul si eu ma obsnuisem sa-l ascult si sa-l incuviintez. Noaptea ramineam mai departe in salon uneori spre dimineata mergeam putin in dormitor, cind era lumina. Ne era frica sa ne departam de salon, unde puteam sa vedem imediat, pe cineva care ar intra in casa. Intr-o dimineata, Michi mi-a spus ca trebuie sa vina tatal lui si va aranja toate treburile, mi-a spus tare ca sa fie auzit si de alte persoane, care s-ar putea ascunde in casa. Am inteles ca-i este frica. Apoi mi-a spus ca el niciodata n-a fost serios si tot ce a facut era teatru. L-am crezut, am inteles ca toata viata noastra a fost o minciuna, pe care n-a vrut s-o divulge. Nu mai puteam sta in casa, ne era prea frica. Am iesit din apartament, fara sa incuiem usa. Lizuca mi-a amintit sa incui usa, ca asa trebuie si sa ne punem pantofi, ca nu putem iesi desculti. Cind ne-am intors acasa, Michi a descoperit ca sint difuzoare ascunse in casa si tot ce vorbeam era ascultat de cineva. Vorbeam in soapta. Eugen se juca pe jos. Michi l-a luat in brate, asa stind pe scaun si-l stringea tare la piept parca astepta un ajutor datorita copilului, parca voia sa se contopeasca in el. L-am luat repede din strinsoarea lui, datoria mea era sa-mi pazesc copiii, eram ca o leoaica, desi nu mai aveam nici o putere. Cite zile n-am mincat nimic, n-am dormit si numai am fumat si am baut cafele, nu pot sa spun. Michi a hotarit ca trebuie scoase perdelele din camera copiilor, probabil pentru spalat, dar cind am vazut ca scoate stinghia de alama pe care stateau si pe care n-o scoteam niciodata, mi-a fost frica sa nu se intimple ceva cu copiii si i-am scos dintr-o miscare din camera. Cind treceam prin casa si ne atingeam, si eu si Michi simteam ca ne curentam, exact cum se intimpla cind pui degetul la o priza. Pina si Lizuca simtea ca se curenteaza de la noi si nu stiam ce sa credem. Rita mi-a explicat cind i-am povestit, ca sistemul nervos lucreaza exact ca un circuit electric. Daca o persoana ajunge intr-o faza critica a nervilor, oricine se atinga de ea, se curenteaza. Seara a venit o vecina care avea un copil mic si nu avea lapte in casa. A stat de vorba cu mine despre parintii sotului ei, care aveau o fabrica pe care o conduceau baietii lor, si pentru asta primeau salariu, si tot timpul ii considerau niste intretinuti. Tinerii hotarisera sa paraseasca orasul, sa lucreze undeva, la celalalt capat al tarii. Departe de parinti. Nu stiu de ce, nimeni nu observa nici o schimbare la mine, dar eu o stiam ca este.
Am inceput sa simtim ceva bizar cind aprindeam tigara ceva care nu simtisem niciodata si am inteles ca e vorba de droguri, ca la asta nu stiam ce trebuie sa simti. Cineva a introdus droguri in tigarile noastre! Am luat copiii, i-am dus la o vecina care era sora medicala si am rugat-o sa aiba grija de ei, fiindca noi sintem drogati. Vecina a crezut, si a avut grija de ei. Noaptea, Michi care cunostea mai bine problemele medicale, mi-a spus ca noi trebuie sa mergem la un psihiatru. De abia asteptam sa ies din casa si am plecat pe jos spre spitalul Soroca. Am ajuns la serviciul de urgente si am spus la functionara ca am luat droguri si ne simtim rau. Ne-a trimis la un doctor, care fusese cu noi in Centrul de absorbtie, si el originar din Romania, dar s-a comportat ca un pasager de tren care a gasit un loc liber intr-un compartiment si priveste cu dispret pe cei care stau in picioare pe coridor. Ne-a dat doua pastile si ne-a trimis acasa sa ne culcam. Am ajuns acasa, pe drum aerul ne facea bine, dar acasa am observat ca nu functioneaza bine curentul electric. Becurile din camere se aprindeau si se stingeau singure pe rind. Sotul surorii medicale era electrician. Iar i-am deranjat, a controlat tabloul electric al apartamentului si n-a gasit nici o neregula. Tabloul era la parter si cind am urcat la etajul doi, la apartamentul 7, al nostru, Michi isi pierduse cunostinta. Am rugat alt vecin sa ne duca la spital, de data asta i-am spus, la Spitalul de psihiatrie. Ne-a dus, am intrat intr-un hol mare, erau acolo multe scaune. Pe Michi l-au luat cu targa in spital, era deja intr-o semi-constienta, iar mie mi-au spus ca va trebui sa astept pina dimineata, cind se deschide policlinica. Nu stiu la ce m-am gindit pina dimineata, imi parea bine ca l-au luat pe Michi, dar era prima oara de multi ani de cind n-am fost nicaieri fara el. Au venit doctorii si m-au chemat intr-o camera destul de mare, cu o masa lunga la mijloc si multi care faceau parte din personal, in jurul ei, pe scaune.Toti imi puneau intrebari si eu raspundeam ce-mi venea in minte. Cind l-am vazut pe vecinul de la Centrul de absorbtie, care a fost si nasul lui Eugen la botez, ca nimeni nu avea curajul sa-l tina in brate, nu-l puteam confunda ca avea tot timpul aceeasi camasa si aceeasi peeche de pantaloni, l-am intrebat: “Dar tu esti doctor, ca Michi spunea ca nu crede ca esti macar felcer?” Probabil din cauza camasii, ca de altfel este si azi un doctor foarte bun. Nu stiu ce-au inteles ei, ca eu nu mai eram sigura de nimic, pina la urma m-au trimis la sectia 16.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s