Eugen

Si la Centrul de absorbtie din Beer-Sheva, am ajuns seara, dar familiile venite din Romania, stiau ca vor veni compatrioti si ne asteptau. Ne-au fost de mare ajutor, primiseram ceva bani de la rude, asa ca ne-au dus la chioscul vecin, aprovizionat cu de toate, ne-au aratat unde este biroul, clasele de scoala, gradinita. Michi a continuat sa invete limba, Lizuca a mers de dimineata la gradinita, iar eu am mers la Cursul de profesori noi veniti, de matematica si fizica. Cursul dura de dimineata pina seara, mergeam cu o colega din acelasi centru cu mine, si era foarte greu. Erau colegi veniti de 6 luni sau un an in tara, eu venita numai de o luna nu intelegeam nimic. Nici nu stiam ce invatasem in Iasi. Mai erau la curs inca 3 colegi din Romania si tot timpul intrebam ce inseamna un cuvint, daca reuseam sa-l aud. Cuvintele invatate, le auzeam seara la radio sau la televizor. Nu auzeam cuvinte pe care nu le stiam si mi se parea ciudat, cind le invatam la curs, si imediat le auzeam. De ce nu le auzisem inainte, doar erau cuvinte uzuale? Cel mai greu era obiectul de literatura. Invatam Bialic, Agnon, poezie moderna. Aveam impresia ca intre profesor si “elevi”, este un joc de tenis de masa. Intrebarile si raspunsurile zburau ca o minge pe linga mine si nu reuseam sa le prind. Invatam mult, eram tot timpul cu dictionarul in mina si dupa doua saptamini, in care veneam seara acasa plingind, am inceput sa inteleg. Unul din baietii originari din Romania invatase la Iasi matematica la fara fregventa si lua caietele de la Delia. Il chema Marin Pescaru si era originar din Timisoara. L-am intrebat cu o frica, daca il cunoaste pe Diamnt Pescaru. Era varul lui. Asta mi-a spus intr-o singura fraza, bucuros ca avem cunostinte comune. Mi-a povestit ca o data veniti in Israel, lui Revelina dar mai ales familiei ei, nu le-a convenit un sot si ginere, care lucreaza numai o jumatate de norma, fiindca n-a gasit mai mult, ei nu puteau intelege ca cei mai pregatiti si talentati oameni din Romania aveau aceeasi soarta, ca poate asa e viata celor care stralucesc. Ea si-a gasit un barbat situat, cu care s-a maritat dupa divort, desi mi-a spus la Borsec, ca-l iubeste. Era prea copila, sau prea femeie? Cred mai mult ca familia care i-a unit, i-a si despartit. Deci Diamant e liber. Peste citiva ani, am prins putin curaj, am luat numarul lui de telefon de la Informatii, am sunat si am ascultat ca altadata, vocea lui puternica: “Alo, alo, cine e?”, am ascultat pina a inchis telefonul. N-am mai facut asta niciodata, nu voiam sa-l deranjez, chiar daca imi placea mult sa-l ascult.
Michi a fost chemat sa lucreze la o fabrica, intr-un laborator, a invatat foarte repede munca, dar cind a inceput tura de noapte, i s-a facut rau, a venit acasa si n-a vrut sa se intoarca. Se temea ca nu va putea dormi ziua si o sa-si dauneze sanatatii, desi toti i-au spus ca asa este la inceput. Era de lucru si se platea bine pe atunci. Sotul colegei mele de la curs, un baiat din Suceava, l-a luat la Marea Moarta, la alt mare combinat chimic. Au plecat de dimineata, cu un autobus care transporta muncitorii, dar cind au coborit sub nivelul marii, i s-au infundat urechile si s-a speriat mai tare decit de noptile in laborator. Cum a ajuns jos, a intrebat cind pleaca primul autobuz. In timpul asta, eu ma ocupam cit puteam de casa si copil, in afara faptului ca invatam mult. Intr-o zi m-am dus la un birou al ministerului de absorbtie, sa obtin aprobare sa cumpar un frigider cu reducere. Era foarte multa lume acolo, toti stateau la rind in picioare si la un moment dat, cineva care era inaintea mea, m-a intrebat ce vreau sa cumpar. Dupa accent am inteles ca este nou venit din Rusia si ca vorbeste ebraica aproape cit mine. M-am bucurat ca pot vorbi cu cineva, care spune cuvintele rar, cautindu-le, era prima data cind aveam o discutie la nivelul meu, fiindca la curs vorbeam romaneste, putin ruseste, putin engleza si franceza, ne feream sa vorbim ebraica, desi profesorii ne cereau. Dimineata mergeam la curs, o parte din drum pe jos, cu prietena mea Masia, venita din Suceava. Treceam pe la o brutarie care umplea strada cu miros de vanilie, dar noi aveam o alta ordine de preferinte. In pauza de masa, cei cazati in incinta cladirii, unde se tinea cursul, luau masa la cantina. Noi cei din centrele de absorbtie din oras, mergeam la un mic magazin si ne cumparam o piinita si un iaurt. Intr-o zi, cind stateam in clasa de curs, fiecare confundat in paharelul lui, un profesor de fizica, foarte bun profesor si cu multa experienta de viata, care era din partea moldoveneasca a Rusiei si vorbea ambele limbi, ne intreba: “Fetelor, in tara asta se poate minca si smintina?” Traiam asa, zi de zi, din proprie alegere a listei de preferinte si cu educatia comunista austera.
Dupa vre-o saptamina, s-a luat legatura cu Michi de la alta fabrica. A fost anuntat ca simbata, ziua libera a saptaminii, va veni la noi acasa cineva sa-i explice de unde sa ia masina sa ajunga a doua zi la lucru, la laborator. Ne-am pregatit cu ceva de servit si am asteptat. Cred ca daca sint persoane care vor sa citeasca aceste capitole ma vor invinui ca le-am luat dintr-un serial dat zilnic la televizor, o “opera de sapun”. Nu le-am luat, realitatea este mai grea si plina de coincidente, decit imaginatiile, puse cap la cap. Nici nu putea fi altul acel “cineva”, cu care vorbisem cind am cumparat frigiderul. Beer-Sheva avea atunci vre-o suta de mii de locuitori, si totusi el a trebuit sa fie. Michi a observat ca ne cunoastem oarecum. Dupa ce a plecat i-am spus despre cele citeva propozitii indrugate la rind. A tipat la mine ca-l fac de ris, ca ce o sa se vorbeasca despre nevasta lui, care discuta cu orice strain, ca nu se poate face asa ceva, si apoi jumatate de an, cit au lucrat impreuna n-am mai avut liniste. Ba rusul il intreba ce fac, ba imi transmitea complimente, si multe altele pe care nu le-am mai crezut adevarate.
La sfirsitul cursului eram cea mai buna eleva, invatasem foarte bine gramatica si asta era pentru toti, obiectul cel mai greu. Inainte de examen, un coleg care statea in acelasi Centru de absorbtie cu mine, m-a rugat sa-l ajut, sa invatam macar o zi impreuna. I-am spus ca nu pot, am incercat toate scuzele posibile, dar el a inceput sa plinga. Mi-a spus ca are familie si copii, desi stiam, ca daca nu trece examenul va fi pe drumuri si nu va putea lucra in invatamint. Stiam ca Michi vine acasa pe la ora 4, in fiecare zi. Ce trebuia sa fac? I-am promis sa invatam a doua zi, de la 9 pina la 12. Era fericit. A doua zi am inceput sa invatam de dimineata. Totul mergea bine, vedeam ca intelege explicatiile mele, dar! Cind ceva rau trebuie sa se intimple, sigur se va intimpla.
Usa s-a deschis si Michi a intrat. Intii, mi-a tras o palma, apoi l-a dat afara pe colegul meu, care nu intelegea ce fapta rea a facut, cu ocazia asta am fugit si eu afara, unde eram mai in siguranta decit in casa, in asemenea situatii. El a incercat sa ma bage cu forta in casa, iar eu am tipat. “Ajutor!”, pina au iesit toti vecinii care erau acasa. Vecinii mei erau noi veniti, din Rusia si Romania, cu educatie comunista nu plini de ei si plini de nepasare fata de tot restul lumii, cum sint israelienii, nascuti in tara si poate si mai rau, nascuti intr-o tara in care femeia se inmorminteaza de vie linga barbatul ei, daca a avut ghinionul sa moara el primul. Prima calitate a omului s-a pierdut o data cu “progresul societatii”: OMENIA.
Vecinele au inceput sa-mi deie sfaturi, sa merg la militie, sa ma despart de el, este interzis ca o femee sa fie injosita de un barbat. Nimeni nu ma invinuia pe mine, dar eu ma intrebam daca nu sint vinovata cu nimic. Nu puteam crede ca numai unul din cei doi soti poate fi vinovat.
Si apoi incepea “Michi bun”, sa spuna ca nu poate trai fara mine si fara fetita si adevarul este ca nici eu nu puteam. Vorbeam despre despartire, nu ne puteam hotari, dadeam cu banul, dar cautam cum sa-l aruncam, sa cada pe cant.
La 1 septembrie am inceput sa lucrez la o scoala la Dimona. Era mai mult decit greu. Nu-i intelegeam pe elevi, ei rideau de accentul meu, cind nu pronuntam bine un cuvint. Eram disperata, iar veneam plingind in fiecare zi si in plus, eram insarcinata. Michi voia copilul! Sa nu indraznesc sa fac ceva, ca el trebuie sa stie daca este copilul lui. Mi se parea groaznic, sa se nasca un copil pentru un motiv atit de meschin.
Lizuca era la o gradinita religioasa, fiindca n-am gasit loc in alta parte. Inainte de a naste copilul, m-a rugat: “Mama, te rog du-te la Ierusalim si scrie un petec la Zidul Plingerii; scrie ca eu vreau sa nasti un baiat mai mare decit mine, sa aiba cine sa ma apere.” M-a mirat asa o cerere din partea ei si i-am spus ca orice copil se naste mic si pe urma creste mare, dar ea a intrebat: “Ce este greu pentru Dumnezeu, daca vrea?”
Eugen s-a nascut inainte de vreme, la 6 luni si jumatate si l-au pus in incubator. Imi era asa de mila de copilasul mic de 1 kg. si jumatate, cu degete subtiri ca niste fire de ata si fara unghii. Multi ani il vredeam in mintea mea in incubator si poate a fost prea alintat. In aceeasi seara, Michi a venit cu o infatisare ingrozita si mi-a spus ca nu e copilul lui. “De unde ti-a venit si asta?”, l-am intrebat. Eu tremuram pentru viata copilului, cu o multime de tevisoare strabatindu-i capul, unele ii asigurau hrana, altele ii controlau anumiti factori, si el se intreba in asemenea momente al cui este? “Copilul are grupa de singe AB, care nu poate fi decit dintr-un parinte A si unul B. Doar stii ca noi am facut analize in Romania si eu sint O si tu esti B. Mai mult, noua ne-a iesit RH negativ si Eugen are pozitiv”. Nu mai aveam putere sa ascult, dar el mi-a spus ca merge la doctor sa-l roage sa-i mai faca o data analizele. Cu toate ca l-am rugat sa lase copilul in pace, sa mai creasca putin, mi l-a adus pe doctor, care m-a asigurat ca analizele nu-i vor strica de loc copilului. Au iesit la fel ca primele. Michi era inebunit, a luat-o pe Lizuca si i-a facut si ei analize. Au iesit la fel ca ale baiatului. Dupa citeva zile de abia, i-a venit ideia sa facem si noi analize si s-a gasit greseala din Rominia: el era A, eu B si amindoi aveam RH pozitiv. Copilul a stat 6 saptamini in spital, dar am primit o frumusete de copil, la fel cum fusese si Lizuca. Asta am vrut de la Michi, nu?
Oare de ce albinele, niste gize mici dar atit de perfectionate, ii omoara pe masculi dupa ce fecundeaza matca? Fiindca sint trintori? Dar de ce sint trintori, nu puteau primi si ei o functie oarecare de la Infaptuitorul lumii?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s