Prima zi

Mergeam pe o alee de beton, In partea dreapta erau cladiri mici si iarba, in partea stinga un grilaj, care lasa sa se vada o gradina de ierburi, flori si copaci, cintind in mii de pasarele. Gradina era asezata la o mare adincime, plantata de mina omului, sau mina neintrecuta a naturii. Tineam de mina pe fetita mea de 6 ani, o fetita frumoasa si desteapta, matura pentru virsta ei, si mi-era tare mila de ea, ca nu vedea. La o margine statea pe vine un om, care nu stiam daca cerseste. Mi-a cerut o tigara si mi-a facut semn sa i-o aprind. Intotdeauna dadeam o tigara la oricine imi cerea, ca stiam ce greu este cind iti lipseste. Aleea facea un ocol, in jurul unei fintini arteziane, care tisnea din mijlocul unui lac mic, numai cit sa racoreasca aerul din jur. Am ajuns la alta alee, perpendiculara pe prima, din care ieseau carari mici, spre case, care erau toate la fel, dar fiecare avea alt numar. Mi-am amintit ca trebuia sa intru la numarul 16. Era acolo o sala lunga si mare, de-a lungul peretilor, stateau pe scaune oameni linistiti, privind spre podea. Asteptau ceva, sau nu mai aveau ce sa astepte? M-am asezat si eu pe un scaun liber, eram obosita, si incercam sa-i urmaresc, sa inteleg ce trebuie sa fac. O femeie tinara, cam de virsta mea, plingea incet, “Unde sint copiii mei? Vreau sa fiu cu ei! Aduceti-mi copiii!” Pina atunci nu m-am gindit la copiii mei. In minte mi-a aparut fetita, pe care o iubeam nespus de mult si baietelul, numai de 2 ani, o frumusete de copil. Am inceput si eu sa pling pe acelasi ton cu tinara femeie:”Vreau sa-mi vad copiii mei…” Mama care plingea, s-a oprit si s-a rastit la mine, sa n-o imit. Am inceput sa ma plimb prin cladire. Eram in fata unui cabinet, usa era inchisa dar cind m-am uitat in jur, am inteles ca astept in mica sala de asteptare a dentistului meu din Dorohoi. M-a cuprins o frica pe care o simteam de fiecare data, cind mergeam la el. Doctorul Haja, totdeauna cu halatul plin de singe, era doctor bun, dar comportarea si privirea lui dadeau impresia de macelar la hala de carne. In scurt timp am uitat de doctor si am mers mai departe. Acum pe pereti erau niste tablouri cunoscute, dar unde le-am vazut? Da, eram la Ministerul de Absorbtie. Lucrau acolo cei mai insensibili dintre functionarii de Stat, nu intilnisem inca atita dispret pentru oameni si mindrie de sine.
Am reintrat in sala lunga si iar m-am asezat. Am vazut in capatul salii, o camera mica, despartita de sala printr-un paravan de sticla si un ghiseu unde citiva oameni stateau in picioare.
Ascultam. O femeie imbrata frumos, cu o bluzita alba si o fusta in clos,cu romburi,vorbea cu cea de alaturi. Dar spunea exact aceleasi cuvinte, pe care mi le spusese cu o seara mai inainte, vecina cu copilul mic, cu care ma imprietenisem cind am lucrat impreuna, la aceeasi scoala. Dar femeia asta nu semana de loc cu prietena mea, care era mai micuta, mai durdulie si mai tinara.
Am aprins o tigara care mi-a facut rau. Am strigat ca tigarile mele sint drogate si oamenii de pe scaune mi-au spus sa arunc tigara. De obicei nu aruncam tigari, dar acum am facut ce mi s-a spus . De indata mi-am revenit si fiindca se adunasera intre timp mai multi la ghiseu am venit si eu la rind. Oamenii au disparut intr-o ceata si in spatele meu statea nemiscat, un ciine negru si mare cu coada facuta covrig. Si iar mi-a fost frica, dar ciinele a inceput sa vorbeasca. Ma linistea ca ma va pazi si nimeni nu-mi va face nici un rau, ca totul se va termina cu bine. De necrezut. Ciinele vorbea cu doua glasuri. Nu ma puteam insela, erau vocile lui Michi si Diamant impreuna. Cum puteau fi impreuna?
M-am linistit. Eram in fata fetei din camera de sticla si mi-a cerut hirtia pe care in tot acest timp am tinut-o in mina fara sa stiu. Mi-a spus sa merg la camera numarul 7. Totul incepea sa fie bine, 7 era numarul meu norocos.
Camerele erau insirate pe un culuar si n-a fost greu sa ajung la numarul 7. Am intrat. Nu era nimeni, doar paturi aranjate frumos. Era ca o camera de la caminul studentesc. Pe un pat erau haine curate si am inteles ca mi-au pregatit tot ce-mi trebuia. Am luat prosopul si am inceput sa caut baia. Nu era greu, fiindca era la capatul coridorului, ca la camin si cind am vazut chiuvetele asezate pe doua rinduri, m-am bucurat ca sint din nou in U2, caminul indragit de la Puskin.
Ma spalam pe fata si cu cit turnam mai multa apa peste ochi, vedeam mai bine.Turnam apa cu o incredere noua. Poate ca Dumnezeu ajuta aici oamenii si cind am ridicat capul l-am vazut sus la o mare inaltime, pe jiltul pe care il vedeam de fiecare data cind aprindeam luminarile.
M-am intors in camera mea, era la fel cum o lasasem, am inceput sa ma imbrac cu hainele puse cu grija pe pat. Rochia era prea mare, dar asa era mai comod. M-am intins pe pat, aveam prea multa nevoie de odihna. A intrat o femeie si s-a repezit spre mine.”Ce cauti in patul meu si cum ti-ai permis sa te imbraci cu hainele mele?” Eu eram dintotdeauna foarte alba, dar pentru prima data eram chiar Alba ca zapada. Si iar numarul asta, 7. I-am explicat ca a fost probabil o neintelegere si sint gata sa-i cumpar altele noi. S-a linistit, mi-a spus ca nu trebuie si intre timp au intrat mai multe femei. Mi-au aratat un pat liber si cineva mi-a adus o camasa de noapte. Incercam sa dorm, cind voi putea in sfirsit sa dorm? A intrat o femeie in alb si mi-a dat sa citesc o foaie tiparita si s-o semnez. Mi-am pus ochelarii, dar fara rezultat. Literele si rindurile fugeau si foaia raminea de un alb murdar, de parca literele negre lasasera o urma. Pe un pat, statea o fata draguta, parea de virsta mea si citea o revista cu multe poze. Am intrebat-o cum poate ea sa citeasca in acest loc, ca mie imi fug toate rindurile. A raspuns ca ea trecuse deja de faza asta. Deci erau mai multe faze?
A venit seara. Eram asezata la o masa intr-un colt, in sala cea lunga. Inainte nu erau acolo mese, probabil ca mai erau lucruri pe care nu le stiam. Importanta era starea de siguranta pe care mi-o sugerau oamenii buni.
A venit la mine un tinar, cu o foaie de dosar si un creion.”Domnul professor vrea sa scrii tot ce stii despre subiectul Integrala.
Da, trebuia sa incep in curind munca noua la Universitate. Dar ce mai tineam minte despre integrala? Trecusera 9 ani de la terminarea Facultatii de Matematica, si doar Integrala se invata in primul an. Trebuia sa ma concentrez, mai ales ca nimeni nu ma deranja. Trebuia sa procedez cum faceam alta data, cind trageam biletul la examenul oral. Toate biletele erau intoarse pe dos si fiecare student, tragea un bilet si se aseza intr-o banca. De obicei erau in clasa 5 studenti, unul care isi expunea subiectul la tabla si 4 se pregateau in banci, cu o foaie si un creion in mina, armele fara de care nu se poate invata nici macar o lectie de aritmetica. Citeam subiectul cind eram linga masa profesorului si nu stiam nimic. Dupa citeva minute de stat in banca, imi revenea in fata foaia din dosar, exact cum am invatat-o. Totul se desfasura in fata mea, desenele, teoremele, demonstratiile. A iesit la fel si cu “Integrala”. Departe, ca prin vis, se desfasura graficul unei functii, intr-un sistem de axe perpendiculare. Dreapta orizontala era impartita in segmente egale, fiecare fiind latimea unui dreptunghi, a carui inaltime ajungea pina la curba oarecare a functiei. A fost mai usor decit ma speriasem la inceput. Suma ariilor tuturor dreptunghiurilor m-a adus, in sfirsit la Definitia integralei in sensul lui Riemann. Trebuia sa scriu mai mult. Mi-am amintit de functiile continue pe un interval, functii derivabile, functii integrabile, cind am regasit forma cea mai cunocuta, care se invata si la liceu, in clasele mari, Formula lui Leibniz-Newton eram fericita ca m-am descurcat nu rau, dupa parerea mea.
In intoarcerea in timp la care am fost obligata, l-am revazut pe Profesorul Manjeron, cunoscut in Istoria matematicii in special pentru Ecuatiile Manjeron. Preda Rezistenta Materialelor, la Politehnica si toti studentii care trecusera prin Iasi, auzisera de memoria lui fenomenala. Pina si eu am fost curioasa sa-l vad si am participat la un curs al lui.
Se spunea ca o data s-a imbolnavit profesorul de matematica de la Agronomie si Manjeron a fost rugat sa-l inlocuiasca. Se stie ca la Agronomie sint in general studentii care n-au fost primiti la nici o alta facultate. Slab si mic de statura, cu fata ridata de concentrarile la studii, mai mult decit de virsta, Manjeron a intrat in sala de curs. Studentii l-au condus cu hohote de ris pina la postamentul de linga tabla. Manjeron a urcat si a desenat pe tabla semnul binecunoscut al integralei, un “S”, prelungit. Studentii rideau acum in gura mare. Manjeron, calm, i-a oprit cu un semn al minei si le-a spus: “Nu rideti tovarasi viitori sefi de tarlale, ca asta nu este coada vacii, este Sfinta noastra Integrala!”

Dar cine ava nevoie de lectia mea de matematica?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s