Irina

un nou capitol al romanului in gazda

Irina a venit in tara cu Beni si o fetita dulce si cuminte, cum numai in Romania se putea educa un copil. Brigit avea 8 ani si era cu doi ani, mai mica decit Lizuca. Desi erau caractere deosebite, le uneau radacinile sanatoase ale locului unde s-au nascut. Am vizitat-o pe Irina la Askelon, la Centrul de absorbtie, unde au fost repartizati. A venit si mama ei, o femeie de o bunatate unica. Ii povestea fetei ei ce mult a facut pentru ea Michi, cit a avut nevoie de ajutorul lui, ca femeie singura, dupa ca i-a murit sotul. Michi era cel mai bun om, dintre cei mai buni, aceasta calitate nu i-o putea lua nimeni. Exagera chiar, cind dadea sfaturi bune la oameni cu alta mentalitate.
Irina s-a plins ca nu are un televizor, care ar putea s-o ajute mult la invatatul limbii dar Beni considera ca nu trebuie. Michi a scos imediat bani si i-a spus sa-i intoarca in momentul cind va putea. Ei invatau limba si cautau de lucru. Nu era usor. Cum am ajuns noi la Askelon indata dupa ce ne externasem din spital? Michi s-a sfatuit cu doctorul lui si acesta i-a spus sa mearga incet si cu citeva pauze.
Am vrut mult ca Irina, sa gaseasca de lucru la Beer Sheva unde mai erau si cele doua prietene ale noastre, din liceu, Pesia si Rina, dar inspectoarea de engleza care a apreciat mult interesul meu si a apreciat-o pe Irina, ca are asa de buni prieteni, mi-a spus ca nu exista nici un post de engleza prin apropiere dar ii va da de lucru la Tel Aviv. Irina nu avea nevoie de mine, ca sa fie laudata si cautata, dupa citiva ani de invatamint, a primit premiu de profesor eminent. Cunostea perfect engleza, isi formase accentul in laboratorul de fonetica a universitatii, era buna, inteligenta si plina de umor, iubea oamenii.
Mai tirziu a venit Irina la mine la Beer Sheva, cu Brigit. Am stat de vorba la o cafea si am ris cum faceam pe vremuri. Nu ne-am culcat si Irina mi-a povestit ce nedreapta poate fi viata, cu oamenii buni. Mai intii, la casatoria ei cu Beni, parintii ei le-au promis sa le mobileze casa. Dar nu aveau bani si au inceput o viata de restrictii si lipsuri mari. Ei nu erau oameni de lume, dar si mincarea devenise o problema. Diabetul tatalui ei s-a agravat, nu mai iesea afara si cel mai mult timp era pe pat. Se uita la televizor, singura lui placere era sa vada un meci de fotbal. Intr-o zi, fara sa stie Irina, Beni a venit la parintii ei, a tipat la ei ca au promis sa le cumpere televizor si nu le-au cumparat. A inceput sa rupa firele de care era legat televizorul lor. Au sarit vecinii, au incercat sa-l opreasca, “Nu se poate face asa ceva la un om caruia numai televizorul e tot ce i-a mai ramas”, dar Beni a luat televizorul, l-a dus la masina si a plecat. Ma uitam la ea speriata. “Cum ai putut sa mai ramii cu asa o fiara? Il iubeam pe tatal ei care era la fel de bun ca sotia lui. Povestea lor era la fel de curata ca o lacrima de dragoste. Erau prieteni, erau tineri si voiau sa se casatoreasca. Dar a venit razboiul. Evreii au fost dusi in lagare de munca sau de exterminare. Cind razboiul s-a termiat, au venit trenurile sa-i aduca pe cei ramasi in viata si in trenul aproape gol, s-au regasit cei doi indragostiti. Erau singuri amindoi isi pierdusera toata familia. S-au casatorit si au inceput sa-si injghebeze o familie saraca, asa cum erau majoritatea in Dorohoi, dar cu o caldura pe care n-am simtit-o in multe case.
Irina povestea mai departe. Ea, Beni si Brigit, locuiai in Iasi la etajul 10. A iesit o data cu Brigit, s-o plimbe cu saniuta, dar la intoarcere liftul nu mai functiona. A luat-o in brate cu tot cu saniuta si cind a ajus in apartament si-a pierdut cunostinta. S-a trezit la spital, cu dureri groaznice la coloana vertebrala. Doctorii, care nu primisera un plic cu bani in buzunar, strigau la ea ca se preface, ca de fapt este insarcinata si vrea sa scape de copil, lucru interzis pe vremea lui Ceausescu. Beni n-a venit la ea, sub pretext ca nu poate parasi lucrul. A telefonat acasa, la femeia care ingrijea fetita, dar femeia i-a spus: “Cucoana, nu-mi vii acasa bolnava, ca-ti las fata si plec. Eu nu pot avea grija de inca un om”. A anuntat-o pe prietena ei, Maria, care a venit imediat cu o salvare si a luat-o la ea. Doua luni a ingrijit-o i-a dat mincare, a culcat-o pe un pat de scindura, cum se cerea la accesul de discus, Beni n-a venit niciodata s-o vada.
Oare era atit de ingradita mentalitatea Dorohoiului in care crescusem? Eu nu i-am povestit nimic. Nu intelegeam ce se intimpla cu mine, cele doua dosare cu Diagnostic cu semn de intrebare, ma dezorientau de tot. Ma consideram vinovata de ce se intimpla la noi in casa si nu stiam ce pot face ca Michi sa inteleaga ca eu sint cu totul de partea lui.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s