Finalul de ulpan

Am ajuns asadar sa scriu si despre finalul celor 5 luni de ulpan.
In ceea ce priveste scoala pot zice ca doar primele 3 luni de scoala au fost adevarate. Odata cu reintoarcerea din vacanta de Pesah, orele nu au mai fost la fel de alerte pe de o parte readaptarea dupa lunga vacanta fiind mai dificila, apropierea finalului de ulpan punand pe locul intai rezolvarea altor probleme cum ar fi cea a gasirii unei locuinte si nu in ultimul rand, materia a devenit mult mai dificila. Cativa colegi nu au mai aparut la clasa dupa Pesah dar la masa au aparut in continuare.
Din cei 230 de ulpanisti de la inceput cativa au realizat ca Israelul nu e pentru ei si au revenit definitiv la locurile de bastina (eu stiu pana acum de 4 care au facut aceasta operatiune).
La sfarsitul lunii Mai am avut examenul oral, un examen relaxat constand in principiu intr-o discutie libera pe orice tema in ivrit.
Apoi a avut loc mult anuntatata excursie de sfarsit de ulpan. Dat fiind probabila lipsa de fonduri a Sochnutului (adevarul e ca in ultima luna copiile xerox s-au facut pe hartie reciclat) excursia a fost…..in Ierusalim. Astfel dimineata autobuzul ne-a lasat la marginea Ierusalimului unde am tranversat un deal unde se afla pe vremuri un sat arab. La capatul celalalt al dealului ne astepta din nou autobuzul care ne-a lasat apoi la 4 minute mai incolo de asta data la inceputul unui asa zis canal. Dupa ce am tranversat per pedes si acest canal, asa e , ati ghicit, ne astepta autobuzul care in 10 minute ne-a dus sa luam masa intr-un kibutz din apropiere. Masa nu a fost cine stie ce in schimb dulciurile au fost variate. Oricum lumea era asa de repezita la a-si umple farfuriile cu mancare incat as fi putut avea impresia ca sunt inca in Romania. Dupa aceasta uluitoare masa am fost lasati sa ne relaxam in complexul kibutului care cuprindea o piscina in aer liber si o pajiste cu scaune.
Pe 13 iunie a vut loc si ceremonia de final. Mai intai o masa stil bufet suedez in aer liber, apoi ceremonia efectiva, apoi o alta masa bufet suedez in sala in care a avut loc ceremonia iar apoi petrecere.
Spre surprinderea mea lumea a venit imbracata foarte lejer la ceea ce fusese anuntat ca masa festiva. Unii pareau ca ar fi in drum spre alergat sau se pregatesc sa spele vasele.
Ceremonia a fost una emotionanta dar parca mai multa emotie era in cuvantarile si inimile staffului ulpanului. Desi suntem pentru ei poate a 20-a serie de care se despart s-a putut vedea adevarata emotie in sufletele lor. Directorul ulpanului a avut la finalul cuvantarii sale un moment nu scurt in care aproape plangea.
Nu cred ca aceasi emotie a fost impartasita si de majoritatea elevilor. Sunt destui carora nu le-a placut in mod deosebit aici sau care cel putin sunt multumiti ca s-a terminat. Daca le va fi mai bine si dupa ce vor fi pe cont propriu asta doar timpul va spune.
Ce urmeaza?
azi pe 14 iunie avem o ultima intalnire cu clasa avand programat un picnic
maine 15 iunie e ultima zi de sedere la ulpan iar dimineata un autobuz in care ma voi afla si eu ii va duce la noile domicilii pe cei ce au ales sa locuiasca dupa ulpan in zona Tel Aviv-ului cu cele 3 bagaje regulamentare cu care au aterizat acum 5 luni
cum tot pe 15 se muta chiriasii actuali din viitoarea mea locuinta si cum cele 3 bagaje ale mele au cam devenit 4 ma voi intoarce la Ierusalim la ulpan pe 15 seara dupa ce voi fi semnat si contractul de inchiriere pentru a pleca pe 16 din nou catre noul domiciuliu cu forte proaspete si cu ultimul bagaj
voi reveni pe 30 iunie la Ierusalim pentru a da examenul scris dar si mai inainte pe 23 iunie seara pentru a lua parte la nunta unei colege care va avea loc chiar in orasul vechi.

2 thoughts on “Finalul de ulpan

  1. David draga, vad ca am in continuare mari probleme cu romana ta. Ati ghicit se scrie cum vezi la mine si nu a-ti ghicit!! Sunt cu ochii pe tine, faptul ca intre timp ai invatat ceva ivrit nu e o scuza sa scrii defectuos in română. Luchi

  2. Va multumesc pentru atentia cu care ma lecturati. Am corectat si o sa incerc sa fiu mai atent si pe viitor. Nu va uit nici cu poza de care mentionati in comentul anterior.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s