Din nou in Israel

dupa 17 zile in Romania

O vacanta putin cam lunga. Ironia face ca sa mi fi luat un concediu atat de lung (si evident fara plata – luasem deja concediul cuvenit la precedenta vizita in Romania) cand lucram in Ranana (stiuta poveste – 4 ore pe zi pe drum cu 6 autobuze). Dupa ce mi am luat concediul departamentul unde lucram ( eu, o colega si seful) ne am mutat cu locatia intr un birou din Ramat Gan aflat la o distanta de mers pe jos de unde locuiesc acum. Dintr-o data se eliberasera zilnic peste 2 ore din timpul meu si motivatia initiala a concediului atat de lung nu mai era valabila. Dar cine rade la urma rade mai bine (si oare cine rade?) asa ca in ziua cand am revenit la servici si in Israel am fost anuntat ca prognozata unire a firmei cu alta firme care fusese baza mutarii nu mai e in vigoare si sa imi strang lucrurile pentru a ne intoarce in Ranana.

O veste la care nu ma asteptam deloc si care cu siguranta nu imi face nici un fel de placere. Cum voi iesi din aceasta intorsatura nedorita veti afla dupa ce evident voi descoperi si eu.

Cum a fost in Romania – am bifat si nunta, mi-am incheiat epopeea cu dintii, am fost si la Iom Haatzmaut la Jcc si la Comana de 1 mai, am fost si la Mahol Romania (sper ca de anii viitori sa nu mai permit sa particip:) ), am fost acasa cu autobuzul care face drumul fara sfarsit Bucuresti Radauti, m-am intors cu trenul sauna Suceava Bucuresti, am regasit lucrurile de care nu imi era dor deloc si cele ce care imi era dor, mi-a fost dor de Israel si am regasit aici lucrurile de care mi-a fost dor dar si pe cele de care nu mi-a fost dor.

Super bucuros de orele in plus avute dimineata mi-am luat din Romania home cinema -ul de acasa ( fara boxe totusi) dar acum pana una alta voi asculta muzica tot pe iphone in autobuze si statii de autobuz. Mi am mai luat din Romania cafea si ceai subiect de copios amuzament israelian.

Am revenit luni dimineata in Israel, luni la pranz am primit atat de neplacuta a mutarii iar seara am mers la ulpan. A fost o lectie deosebita, un moment pe care mi-l voi reaminti cu placere multa vreme. Pornind de la faptul ca tocmai trecuse ziua Independentei si pornind de la un material din ziar pe care urma sa il parcurgem si care se referea la parerile catorva ambasadori privind ceea ce le place in Israel, profesoara ne-a cerut tuturor sa zicem un singur lucru care ne place cel mai mult in Israel.

Poate cea mai frumoasa interventie a fost a unei colege care a zis ca aici nu exista “nu exista”. Eu am zis ca imi place ca oamenii zambesc pe strada ceea ce arata ca sunt veseli si in suflet, iar cu exceptia unei colege care nu a vrut sa zica nimic toti au zis lucruri deosebit de frumoase. Chiar profesoara ne-a zis ca a fost o lectie deosebit de placuta iar seara acasa i-a povestit sotului si au fost chiar fericiti ca traiesc in Israel. Dar tot ea ne-a zis, a venit apoi dimineata si a auzit stirile legate de coalitia creata in Knesset bazata nu pe cele mai curate interese si fericirea de a trai in Israel s-a mai estompat.

Va urma…

הרחקת יונים – דוקרנים נגד יונים – 18 ש”ח למטר

הרחקת יונים – דוקרנים נגד יונים – ש.ג.מ – 18 ש”ח למטר.20 ₪

 

הרחקת יונים עם דוקרנים נגד יונים – הרחקת יונים מקצועית בכל הארץ – צוותי הרחקת יונים לשירותכם
מק”ט:

050-6800423

הרחקת יונים – דוקרנים נגד יונים – ש.ג.מ – 18 ש”ח למטר
הרחקת יונים – דוקרני נירוסטה
W3 החל מ- 20 ש”ח למטר + מע”מ במלאי למינימום 50 מטר הזמנה
3 שורות דוקרנים עם שורה אמצעית נגד ישיבת יונים
אורך היחידות 33 או 50 ס”מ
בסיס פוליקרבונאט עם הגנת UV
החל מ- 18 ש”ח למטר + מע”מ ביבוא ישיר
ש.ג.מ – מקור ה דוקרנים למתקינים ומדבירים
דוקרנים במחירי סיטונאות
דוקרנים במחירי יבוא ישיר
משלוחים לכל חלקי הארץ

ש.ג.מ – הרחקת יונים בכל הארץ

הרחקת יונים – דוקרנים נגד יונים – ש.ג.מ – 18 ש”ח למטר


הרחקת יונים עם דוקרנים נגד יונים – הרחקת יונים מקצועית בכל הארץ – צוותי הרחקת יונים לשירותכם
-.20 ₪

Adrian

Dupa doi ani, in ziua de 7 a lunii, l-am cunoscut pe Adrian.
Profesor de matematica, originar din Romania, bun, atent, romantic incorigibil, ii place viata si o primeste asa cum este, cu bucurii si uneori necazuri, iubeste copiii, respecta oamenii care il respecta. Este omul despre care imi vorbise Olga, ma iubeste, are grija de mine si este normal. Poate o femeie sa nu iubeasca acest om?
Ne-am casatorit si ma rog sa fim impreuna cit voi trai.
Daniela

O CONVORBIRE ASTEPTATA

Cind n-am mai rezistat, l-am sunat intr-o seara pe Diamant. Nu i-am spus cine sint i-am citit o poezie.
SUFLETE GEMENE
Au fost o data doua luminari, noi, albe si curate.
Credeau in tineretea lor si viata fara moarte.
In una focu-i stins de mult, in cealalta mai bate,
De parca n-au trecut ani grei si multe vieti desarte.
Se-apropie incet, incet si cit de greu e chinul
Cu ultimile ei puteri, cind a-nceput declinul,
S-aprinda viata in perechea, ce i-a ales destinul.
Dupa o gindire mai lunga, a inteles cine sint. S-a bucurat mult, mi-a spus ca a intrebat multa lume daca stie ceva despre mine si n-a aflat nimic, chiar a crezut ca am murit. Mi-a spus ca pastreaza o carte de la mine, cu o dedicatie pe care i-am scris-o. Eu nu mai aveam cartea lui, amintirile mele erau tot timpul in mine. Am vorbit toata noaptea, ne-am spus ca am vrea sa ne vedem, dar nici unul nu avea curajul sa ia o initiativa. El se plingea ca este prea batrin, cind eu ma simteam iar tinara. Am vorbit cite putin despre noi. Mi-a spus povestea lui, dar povestea mea era prea lunga si am lasat-o pe alta data, i-am spus doar citeva cuvinte. Am ris cu pofta, ne-am adus aminte de cunostinte si locuri comune. Mi-a amintit de colegul meu de scoala, Stefanescu, maestrul de contrabas, care a invatat filozofia. N-am stiut ca se cunosc si n-am stiut ca acest prieten bun, i-a spus de multe ori sa se insoare cu mine, fiindca sint o fata buna, si il iubesc. Probabil i-am spus eu asta, in una din intilnirile din fata caminului de la Puskin, cind isi astepta si el prietena, afara, in picioare. Cel putin daca s-ar fi pus niste banci pentru saracii baieti care asteptau mult citeodata sa le coboare zina.
Am continuat o periada sa vorbim la telefon, ca cei mai buni prieteni. Eu voiam sa intorc timpul inapoi, dar fara sa am curajul sa-l intilnesc. Timpul este ireversibil.
Uneori lucrurile trebuiesc lasate sa mearga in voia lor. Oricum vor ajunge exact acolo unde au fost destinate. Aveam destule ocupatii, ma bucuram de libertatea de a alege, si nu mai puteam renunta la acest drept. Eram fericita singura in strada insorita, citeam mult si ma ocupam de Ori.
Zilele treceau, pina deveneau luni si apoi ani, dar de data asta simteam ca trec cu folos.
Dar cine stie cind si unde a disparut Diamant? Pe undeva in alt univers, a plecat pe nesimtite, impreuna cu Tatiana. Din cite stiu sint si azi impreuna.

ELAZAR ABUHATERA

Si inca nu stiam daca am facut bine, tot timpul aveam mustrari de constiinta. Era parca lasasem un ranit pe cimpul de lupta. Ma mai gindeam si altfel, poate fara mine va fi mai bine pentru el, nu va avea pe cine banui, cu cine sa se contrazica, fiindca in ultima vreme nu mai raspundeam “da” la toate provocarile.
Si inca nu eram sigura ca am procedat bine.
Am auzit de un mare rabin din Beer Sheva, care facea minuni, dintr-o familie cu radacinile in Maroc, unde erau renumiti pentru minuni supranaturale.
Intr-o zi, eram la Rita, intr-o asezare frumoasa nu departe de oras. Trebuia sa ajung in Beer Sheva cit mai repede, si am comandat un taxi, lucru pe care il faceam poate prima oara. Pe drum, am discutat despre fumat si soferul a inceput sa povesteasca o intimplare deosebita prin care trecuse. El fuma 4 pachete de tigari pe zi si pe linga asta rinichii incetasera sa functioneze. A trebuit o donatie compatibila si sora lui s-a potrivit. Trebuiau sa fie operati amindoi, pentru a implanta lui, un rinichi al ei. Era un mare risc pe care si-l luau si s-a dus la rabinul Elazar Abuhatera. El a intrat in locul unde se ruga rabinul, care l-a privit lung si i-a spus: “Stiu ce probleme ai, fa ce-ti cer doctorii si totul se va termina cu bine.” La sala de operatie, in timp ce-l duceau pe un scaun cu rotile, fuma tigara nelipsita in buzunarul lui. Dupa ce l-au adus din sala de reanimare, se simtea bine, si sora lui arata bine, dar n-a mai suportat de atunci sa vada o tigara.
I-am povestit si surorii mele, Rita, care nascuse de citeva luni, primul copil, la 30 de ani. Nu s-a mirat, mi-a spus ca si ea a fost la acest rabin, sa ceara ajutor. “Si cum a fost?”, am intrebat-o, “Ai raspunsul in brate la mine”, a spus Rita, cu zimbet fericit.
Am hotarit sa merg si eu. Am scris intr-o scrisoare problemele care ma framintau, am pus si o bancnota pentru donatii si i-am trimis plicul in sinagoga lui, fiindca nu primea femei. Nu intotdeauna raspundea. Femeile asteptau intr-o camera, sa primeasca raspunsul. Dupa un timp, a iesit un ajutor al lui, a impartit scrisori la citeva tinere si ne-a spus ca celelalte femei au primit binecuvintare. M-a zapacit de tot. Am inceput sa vorbesc destul de tare ca nu e corect ce a facut, n-am primit nici un raspuns, ce voi face acum? Era acolo o doamna rabineasa, care venea sa primeasca aprobari, sau dezaprobari, pentru fetele la care le gasea mire. M-a vazut atit de contrariata si m-a intrebat ce am scris. I-am spus ca am intrebat daca e bine ca m-am despartit de sotul meu, sau ar trebui sa ma intorc la el. “Si ce raspuns vrei sa primesti la asa o intrebare? Doar nu te-ai despartit de el fiindca a fost bine. Daca ai sa te intorci la el va putea fi bine?”
Am inteles. Totusi e bine ca sint putin obraznica? Am inteles ca rabinul Elazar Abuhatera, care nu primeste femei, a vorbit prin gura ei. De abia in acele momente, hotarirea mea a ramas definitiva.

Monica

Cind ne-am prezentat la o avocata pe care o cunosteam de mult, sa ne perfecteze un act de impartirea bunurilor, plingeam amindoi. Ne-a trimis acasa sa mai asteptam citeva luni, sa stim mai bine ce vrem. Stiam foarte bine ca vreau sa ramin cu Michi, dar acest lucru era imposibil. Acasa eram mai putin in siguranta decit oriunde. Michi nu intelegea de ce vreau sa ne despartim si cred ca nici astazi nu stie. A incercat sa-mi aminteasca de prietenele mele, care nu avreau o casnicie buna, dar nu se desparteau de sotii lor. I-am raspuns automat, ca cineva trebuie sa fie prima, dar asa cum a spus si el, nici una n-a avut curajul sa initieze ceva. Mi-am impachetat lucrurile personale si putin din vase, din asternuturi, chiar fotografiile mele, Michi n-a vrut sa mi le dea, trebuiau sa ramina in albumul de familie, masina de cusut, de care eram foarte legata, nu mi-a dat-o, fiindca mama lui cosea o data la masina si el voia sa invete, un ceas desteptator, pe care l-a vrut Eugen, sa-l trezesc dimineata, sa plece la timp la scoala unde invata, nu mi l-a dat, fiindca statea exact la locul lui, nici un fier de calcat, din vre-o 3 pe care le aveam, nu mi-a dat, desi Eugen l-a rugat mult. La scoala la el trebuia sa mearga cu uniformele calcate. Michi stia ca eu le foloseam pe toate, la diferite materiale, si poate va veni in locul meu o femeie care le va folosi. La fel n-a fost de acord sa iau nici unul din 3 mixere, care erau in casa, nu se punea vorba de mobile, pe care nu le cumparase din banii lui. Nu-mi pasa de nimic, trebuia sa plec cit mai repede. Cind am intrat singura in casa mea goala, cu peretii albi proaspat varuiti, un scaun stricat, un frigider si o masina de spalat imprumutate, am ascultat linistea deplina, o liniste de mormint, dar asa de odihnitoare, in sfirsit, dupa 23 de ani, traiam fara discutiile interminabile, fara a raspunde la orice ideie a lui Michi, “da”. Cind scriu aceste rinduri, nu reusesc sa-mi amintesc despre ce vorbisem atitia ani, in afara de momentele de la inceputul casatoriei noastre cind eram atit de optimista, si-l iubeam. Acum stiam ce insemna privirea lui fixa, care pe atunci o intelegeam ca dragoste, dorinta de a ma cunoaste bine, asa cum eram.
Cind am iesit prima zi singura pe strada, mi-am dat seama ca pot merge singura. Doar pina atunci ieseam numai cu Michi de mina, ca un copil, sau cu Lizuca instruita de fiecare data, cum sa aiba grija de mine, la fel cu sora mea, sau cu Rina, Michi avea incredere in ea.
Am inceput sa merg ore intregi pe jos, in tot orasul, nu mai stiam ce inseamna autobuz. Descopeream o lume care fusese ascunsa si incepeam sa am incredere in mine. Prima pe care am sunat-o a fost Monica, fata din camera mea, la spital. Am fost tot timpul putin in legatura, cit am lucrat impreuna la universitate si mai tirziu, dar asta era foarte rar. Si Michi se simtea legat de ea, ne legase soarta. Cam o data pe an o vizitam si tot cam asa o invitam la noi. Acum nu mai exista “noi” si prietenia mea cu Monica, devenea din ce in ce mai strinsa. Cunosteam o Monica noua, cu multa experienta de viata, traita, auzita, sau citita. Michi credea ca Monica citeste multe carti, dar nu retine nimic. De unde ajunsese la aceasta concluzie? Monica traise stari grele in viata ei, moartea timpurie a parintilor si predispozitia spre depresie, si-au lasat amprente, asa cum si eu eram uneori intr-o stare depresiva si alteori in stari de optimism, din cauza caracterului meu. Eu am considerat ca internarea in spitalul psihiatric, mi-a dezvaluit o lume noua, a celor care nu stiu prea bine de care lume apartin, dar stiu si simt citeodata mai mult decit oamenii de dupa gardurile acestor spitale. Discutiile cu doctorii psihiatrici, cu psihologi, m-au ajutat sa vad mai bine realitatea, am afirmat o data intr-o poezie, ca cine n-a cunoscut o alta parte de lume, a celor care au numai pe Dumnezeu si discuta cu el ore in sir, a pierdut un capitol din viata pe care o traieste. Monica n-a fost de acord cu mine, ea spunea ca oamenii sanatosi nu pierd nimic.
Ea locuia singura si m-a ajutat foarte mult, sa inteleg ca se poate trai si singur, daca trebuie, ca poti gasi placeri si lucruri pozitive si in asa o viata. Si totusi eu nu puteam concepe sa traiesc singura, mi se parea ca daca nu calc o camasa pentru un barbat, nu sint femeie completa.
Cu ea am invatat sa citesc. Am cumparat un dictionar bun in limba ebraica si am inceput cu unul din virfuri, Amos Oz. Mihael al meu, a fost prima mea carte. Dar cu toate straduintele, nu stiam sa citesc, eu care fusesem o data o eleva foarte buna la Limba romana, in atitia ani de casnicie, nu citisem nici o carte. Am intrebat-o pe Monica, de ce eroina principala, din aceasta renumita carte a lui Amos Oz, care invata o facultate de litere si lucra la o gradinita, a parasit toate preocuparile ei in momentul cind s-a casatorit cu barbatul pe care il iubea? Doar de aici a inceput departarea dintre ei. Monica mi-a amintit, ca in momentul cind s-au cunoscut si au baut o cafea impreuna, ea se uita cu invidie la lingurita cu care el mesteca zaharul in cafea, ea ar fi vrut sa fie lingurita din mina lui. Monica citise cartea inca din liceu, si Michi credea ca ea nu intelege nimic. Mi-au placut mult A.B. Ioshua si David Grosman dar mi-am dat seama ca cea mai mare placere o ai, cind citesti in limba materna si am inceput sa ma aprovizionez cu carti in limba romana. Am reusit sa citesc fiecare cuvint, fara sa ma uit repede la sfirsit si fara sa sar peste descrieri, care acum le savuram, fara a cauta dialogurile cum facusem in copilarie. Cind am ajuns la Cundera, in special din cartea lui “Nemurire”, mi-am facut o lista de cartile obligatorii. Eu care in adolescenta dupa 3 pagini din “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski, o lasam fiindca nu-mi placea, ajutata permanent de Monica, ma contopeam cu fiecare cuvint al cartilor marilor clasici. Monica imi spunea ca trebuie sa citesc 150 de carti, pentru a sti sa apreciez o carte, la valoarea ei. Citind cartile planificate, gaseam in ele alte carti care pentru mine devenisera obligatorii. Monica a gasit o alta lista, cu cei care au primit premiul Nobel pentru literatura si asta a dus la o colectie noua de carti obligatorii, sigur ca nu voi reusi niciodata sa termin, literatura este infinita dar sint foarte multumita, ca m-am intors la vechea mea pasiune, si inca privita cu alti ochi, datorita virstei si modului corect de a citi.
Cind am simtit ca trebuie sa primesc un loz mare, care imi va rezolva toata situatia financiara, am citit “Ana Carenina”. Tolstoi m-a cucerit, l-am pus pe treapta cea mai inalta, chiar inainte de a citi Razboi si pace.

Dar Monica ma ajuta pina si in cele mai simple hotariri pe care trebuia sa le iau. Vorbeam la telefon ore intregi pe zi si intotdeauna aveam lucruri importante sa ne spunem. E adevarat ca de multe ori ne telefonam numai sa auzim una despre alta, ca ne simtem bine, ca ne-am sculat dimineata. Si eu devenisem pentru ea o necesitate. Si ea se sfatuia cu mine in problemele ei, si ce este mai usor decit sa dai sfaturi altora? O aveam si pe Lizuca si ea ma sustinea in tot ce faceam. Eugen era toata saptamina la scoala, el era sprijinul meu fizic. Se vorbea tot timpul despre barbati care isi omorau prietenele, nevestele, sau femei de care erau divortati. Cu Eugen stiam ca nimeni nu-mi va face nici un rau. Chiar el mi-a promis.
I-am telefonat Deliei si i-am dat numarul nou de telefon. Imediat mi-a raspuns: “Miine vin la tine.” Cind a venit, m-a recunoscut. Eram aceeasi, eram eu de altadata. Delia spunea ca in ultimii ani, nu intelegea ce se intimpla cu mine, vorbeam la telefon ca un robot, programat si comandat de la distanta.
Pe urma am luat legatura cu Irina. Cind i-am povestit de divort nu putea crede.”Cum? Voi care va intelegeati asa de bine de cite ori am fost la Beer Sheva? Voi despre care mama mea spunea ca de ce eu ma cert tot timpul cu Beni si nu i-au exemplul vostru, care traiti ca doi porumbei? Dar se poate ca tu sa ajungi la asa o situatie si mie sa nu-mi spui nimic, mie, care iti povesteam totul despre casnicia mea?”
Noi eram ca doi porumbei, dar doi porumbei in cusca. E adevarat ca n-am povestit la nimeni ce se petrece la noi in casa. Poate ca eram prea obisnuita, din cauza increderii mele in proverbe, ca “rufele murdare se spala in familie”? Poate fiindca nu voiam sa-l pun pe Michi intr-o situatie neplacuta, la urma urmei, el nu era vinovat cu nimic. El era vinovat de boala pe care o avea? Si apoi Monica spunea ca Michi este un suflet curat si neprihanit, unul din sufletele care-i plac Satanei si-si baga coada in ele.
Si inca nu stiam daca am facut bine, tot timpul aveam mustrari de constiinta. Intr-o zi am plecat la Ierusalim, la Batia sa ma consult cu ea. Dar sotul ei, pe care nu l-am cunoscut inainte, era un om cu multa experienta si tot atita inteligenta. Mi-a scos din biblioteca fotografia unei femei, care era pusa la vedere si m-a intrebat daca-mi place. Era o femeie frumoasa. Mi-a spus: “Asta a fost femeia cu care eu trebuia sa ma casatoresc, dar s-a maritat cu altul. A murit de mult de cancer si a lasat 6 copii. Si tu puteai fi acum sub o piatra si nu mai puteai veni la noi. Ai facut exact ce trebuia sa faci si lucrul cel mai bun este ca ai maritat fata, imagineaza-ti ca trebuia acum sa ai si grija ei. Cu baiatul ai sa te descurci si daca nu oricind il putem baga intr-o Iesiva, sa invete lucruri sfinte in loc sa ajunga la droguri si alte rele.”
Eram mai linistita, cind am ajuns la Beer Sheva.
Delia m-a invitat la ea la Rishon Letion. Au venit si alte prietene dragi, Ana care a locuit cu noi la camin, Tali si Marina, Meri, colega mea de grupa, de la care, acum pot sa spun ca am copiat de citeva ori la examene, Lina cu Eduard si inca niste prietene pe care si le facuse Delia. A fost bine, ne-am bucurat mult de reintilnirea noastra, nimic nu se schimbase, doar in prima clipa ne vedeam asa cum sintem, amintirile erau mai tari decit realitatea si ne priveam ca intr-o oglinda a timpului, din nou tinere, din nou dornice de viata. De atunci ne intilnim cu fiecare ocazie, iar ridem, iar ne spunem anecdote, iar sintem libere si nimeni dar absolut nimeni, nu ne va spune noua ce sa facem. Irina imi spunea intr-o noapte, la fel cu noptile de altadata, cind ma plingeam cite grutati trebuie sa trec singura. “Tu ti-ai redobindit independenta, si dintotdeauna pretul libertatii este cel mai scump.”
Dar cea mai apropiata prietena a mea ramine cea care a trecut cu mine cele mai triste zile si m-a indrumat intotdeauna, cu cele mai gindite sfaturi, Monica.

Odeta

La inceput era mai bine, dupa iesirea mea la pensie. Ma ocupam de casa, imi placea sa invat prrajituri si mincaruri noi, din programele de la televizor, din ziare, din carti. Lizuca era placerea mea particulara. Vedeam impreuna filme, la televizor si ea ma ajuta cind nu reuseam sa citesc totul, dar felul ei de a vedea filme sau a citi carti, se deosebea cu totul de al meu. Eu voiam dupa ce se termina filmul, sa-l analizam, sa vedem care era tema si cum a fost tratata, ce invataminte se pot trage din actiunea filmului, ea nu voia analizari, ea vedea un film pentru placerea de a-l vedea. La fel cu cartile, citea mult si daca nu avea in casa ce citi, se simtea bolnava. Ii facea placere citirea unei carti, dar destul de repede uita de ea. Faceam impreuna lucrari la literatura, istorie si pregateam examenele de matematica.
Intr-o zi, am fost surprinsa de harnicia care a apucat-o, nu ma lasa de loc sa plec de linga ea. “Stiu ca toate examenele de matematica le-ai trecut cu 100, ce se intimpla acum?” Raspunsul ei cu totul neasteptat m-a mohorit. “Nu la toate examenele am primit 100, la primul examen am 40 si nu ti-am spus.” Cu toate straduintele mele, sa nu fiu invidioasa pe colegele ei de liceu, m-am comportat la fel ca mama mea.
Si de Eugen ma ocupam, la obiectele unde avea nevoie de ajutor, dar el nu ma tragea ca Lizuca sa stam si sa invatam, trebuia sa trag eu de el, sa aiba rabdare. Lizuca nu-l putea ajuta, spunea ca a uitat de mult materia de care avea el nevoie.
Stateam cu Michi de obicei la masa din salon, stateam si discutam. Cind veneau colege la Lizuca, ne invidiau, parintii lor de mult nu mai stateau de vorba si li se parea ca e minunat, cind cei doi soti puteau fi atit de aproape si au atit de multe sa-si spuna. Adevarul este ca numai eu puteam vorbi cu Michi, Lizuca nu-l mai putea asculta, ii spunea clar ca o discutie inseamna dialog, dar la el este numai un monolog. Atunci Michi isi revendica drepturile. “In guvern este un prim ministru si ceilalti trebuie sa faca ce spune el. In casa eu sint primul ministru!” Lizuca il infrunta: “Primul ministru este ales de popor, dar pe tine nu te-a ales nimeni.” Eugen se razvratea mai mult: “Tu nu crezi ca esti primul ministru, tu crezi ca esti chiar Dumnezeu.”
Eu continuam sa-l ascult, pina intr-o zi Michi si-a amintit de ceva: “Tii minte, acum 7 ani, cind am fost la o nunta la baiatul unui coleg al meu, tu ai tinut mina foarte aproape de mina vecinului de masa, ca si nevasta lui a observat?” La asa o provocare chiar nu mai aveam nici un raspuns, de mult terminasem raspunsurile, mi-am spus numai ca iesirea mea la pensie, nu ajuta cu nimic firii lui banuitoare, obsesiv de banuitoare. Neavind motive noi, recurgea la aduceri aminte din trecut, asa cum le vedea el, de la o distanta de 7 sau mai multi. Daca dupa tot ce-am trecut, inca nu primeam boala lui si puteam crede ca fiind tot timpul impreuna…Inca respingeam realitatea?
Au mai trecut citiva ani, ii aveam pe copii, pe care trebuia inca sa-i ajut, Lizuca invata la facultate si pregateam cu ea examenele de matematica, Eugen era la liceu si-l ajutam si pe el, la obiectele de reala.

Intr-o zi, Lizuca a venit acasa nu ca in celelalte zile. A povestit ca parintii lui Hava, prietena ei, se despart. Tatal lui Hava a gasit-o pe mama ei, cu un vecin, intr-un mod care nu mai cerea explicatii. Michi a intrat in una din crizele lui, neasteptate. A intrebat asa, de fata cu copiii: “De ce alti barbati isi pot prinde nevestele cind sint inselati si eu nu?” Stateam cu totii in jurul mesei din bucatarie si n-am mai rezistat, am spus copiilor pentru prima oara ca eu si tatal lor, ne vom desparti. Copiii nu mai erau mici.
Era clar ce era de facut cit mai repede. Lizuca termina facultatea si era de 3 ani prietena cu Ami. Si in legatura lor, eu aveam o parte. Lizuca intrase la facultatea de economie. In ziua cind ea s-a nascut, s-a anuntat la radio, ca aceasta zi este declarata Ziua Economiei Romaniei. Toti copiii care se vor naste in aceasta zi, vor primi un cec de 100 de lei. Suma era mica, dar aveam presimtirea ca va fi o legatura viitoare in aceasta poveste, in care parca a venit zina buna. Dintre toate facultatile la care putea invata, Lizuca a ales economia.
Inainte de inceputul anului universitar, lucra la o cofetarie si patronul i-a facut cunostinta cu Ami, si el student la economie, cu un an inaintea ei. Si-au schimbat numerele de telefon si Ami i-a spus ca are toata materia de anul intii sistematizata, cu toate exercitiile rezolvate, daca vrea, poate sa i-o aduca. Cind au inceput cursurile, se vedeau de departe, Ami o striga si era fericita ca exista cineva, in toata aceasta lume noua, care o cunoaste. Dar nu-i telefona. Atunci i-am sugerat ca daca n-o sa-l sune ea, va da materia altcuiva. Lizuca l-a sunat si Ami a venit in aceeasi seara, cu materia de anul intii si flori din gradina parintilor lui. Au iesit impreuna sa petreaca o seara, dar de a doua zi, Lizuca nu mai raspundea la telefoanele lui. Am intrebat-o daca i-a facut ceva, daca a jignit-o si ea mi-a spus ca nu, dimpotriva, s-a purtat foarte frumos, dar nu este ce cauta ea. El i-a spus in prima seara ca o prietenie este o investitie de timp, sentimente si chiar bani si el este interesat pe o prietenie serioasa, care sa duca la casatorie. Nu obligatoriu o prietenie serioasa se sfirseste cu o casatorie, dar asta este intentia lui. Lizuca s-a speriat, ea voia sa cunoasca mai multi prieteni, sa invete din fiecare prietenie, sa-si aleaga omul cel mai potrivit. Asta era simplu pentru mine, care dupa studentia plina pe care am avut-o eu, voiam si pentru Lizuca o tinerete cit mai placuta si pentru asta ii trebuia un prieten. I-am spus: “Nimeni nu-si cunoaste norocul. Poate norocul tau va veni dupa ce vei cunoaste trei, zece prieteni si poate norocul tau este primul?” Imediat a fugit si l-a sunat pe Ami. Din nou am avut dreptate, datorita optimismului meu, care nu se baza pe nimic. Fiind spre sfirsitul facultatii, am incercat s-o conving, ca dupa o prietenie frumoasa, cu flori la fiecare sfirsit de saptamina, este timpul sa se casatoreasca. Ajutorul meu a fost ca in aceeasi seara si Ami i-a spus ca nu are sens sa continuie prietenia, este timpul sa devina soti, si ea a acceptat. Ne pregateam de nunta. Dar si de divort? Fara Lizuca nu puteam ramine acasa, mai ales ca Eugen invata la o scoala militara la 100 de kilometri de casa si statea la internat. Certurile lui cu taica-su nu se mai puteau prelungi.
Baiatul rabinului din Dorohoi, frate cu Tipora, a oficiat cununia, intentia lui era sa placa invitatilor si sa-l cheme si alti concetateni, sa oficieze nunti. Cind a spus ca tatal lui i-a cununat pe parintii miresei si el continua traditia si-i cununa pe copii, am avut un sentiment greu, stiam ca despartirea mea de Michi era aproape, mi-a fost frica auzind cuvintele rabinului, dar aveam baza in Lizuca, o fata ca ea, stia de ce, si cu cine se marita. Prima data cind a fost invitata acasa la Ami, a hotarit ca se va casatori cu el, vazind comportarea tatalui lui, fata da mama si copii.
Era o problema de timp, cind il voi anunta pe Michi despre divort.
Citeam in fiecare sfirsit de saptamina, ziarul IDIOT AHARONOT (ULTIMILE STIRI), si desi pentru asta ma sculam foarte dimineata, sa nu i-au din timpul acordat lui Michi, ma simteam vinovata, ca fac altceva decit ar dori el.
In special ma interesau doua subiecte, unul cu retete culinare scrise de cel mai bun bucatar din tara, Israel Aharoni, si al doilea, in general cu sfaturi practice, scrise de o ziarista foarte cunoscuta, Odeta, originara din Bucuresti.
Dar intr-o saptamina, Odeta a scris un articol care nu semana cu articolele ei obisnuite: “Sotul meu nu-mi permite”. Vorbea despre acele femei, care se multumeau cu acest pretext, pentru a trai o viata fara responsabilitati, fara initiative si fara obligatii, simplu, sotul nu-mi da voie, ce pot sa fac? Acest articol a aprins o luminita la mine, in cap.
In saptamina urmatoare, mi s-au aprins si celelalte luminite. Articolul spunea ca nu este drept ca o femeie de 40 de ani, sa sufere din cauza unei greseli facute de o fetita de 20. Era situatia ei, care nu mai putea continua. Le-am povestit si parintilor mei despre aceste articole, dar tata a spus imediat, ca daca la 20 de ani asta e omul pe care l-a gasit, ce va gasi la 40? Odeta era o femeie frumoasa, si desteapta. Situatia ei a devenit mai mult decit fericita, dupa divort. Cu cit m-a influentat in hotarirea mea, nu stiu exact, dar am gasit o logica in spusele ei.
In alt articol Odeta incearca sa ajute fetele tinere, care cred ca tot ce zboara se maninca. Cum poti sti daca un baiat cu care vrei sa te casatoresti, va deveni brutal, va ajunge sa te bata? Asta era tema erticolului.
“Daca prietenul tau, ridica mina la tine, inainte de casatorie, nu te poti astepta la nimic bun de la el, termina repede legatura.” Cita dreptate avea Odeta asta desteapta, puteam sa-i fiu martora.
In acelasi timp a fost o cearta mai mare intre Eugen si tatal lui, Michi incepea sa se teama de Eugen care se maturiza si era destul de puternic sa-si incerce fortele cu tatal lui. Cind Michi i-a cerut sa plece de acasa, sa doarma cu muncitorii arabi la autogara, i-am declarat ca plec de acasa cu Eugen si hotarirea mea este definitiva. Si totusi, mai lipsea o picatura sa umple paharul meu.
A venit Lizuca intr-o seara, asa, sa ne vada. Michi era inca suparat pe ea, ca refuzase salonul de mirese unde i-a spus el sa mearga inainte de nunta mai ieftin si l-a ales pe cel care l-a vrut Ami si familia lui, salonul la care fusese sora lui, cu un an inainte. Fara nici o legatura cu nimic s-a trezit dintr-o data: “La nunta ta, ai aratat parca erai iesita din spitalul de nebuni.” Lizuca nu stia ce sa faca, era si ea intr-o situatie confuza. Mi-a spus plingind, asa cum stateam toti trei la masa din bucatarie: ” Auzi mama? Nu spune ca n-am fost machiata bine, nu ca rochia nu era destul de frumoasa, ca eram prea emotionata, vrea acum sa ma considere bolnava, iesita din spitalul de nebuni! De ce? Mama, esti obligata sa te desparti de tata.” Michi n-a putut sa-i ierte niciodata, interventia Lizucii in desfacerea casatoriei noastre. Lizuca avea o mare influenta asupra mea, dar m-a si sprijinit intotdeauna.