Comemorare de 69 de ani

Joi 21 ianuarie 2009 la ora 13 la cimitirul Giurgiului din Bucuresti a avut loc o comemorare a ceea ce a fost acum 69 de ani si anume pogromul legionar din timpul rebeliunii legionari.
La scurta ceremonia au participat conducatorii comunitatii evreiesti, membrii ai comunitatii si ambasadorul Israelului.
Pentru cei interesati o mica readucere aminte mai jos.
La 27 noiembrie 1940 unităţi legionare au ucis la Jilava şi la Prefectura poliţiei Capitalei 65 de demnitari politici din timpul regimului lui Carol al II-lea, ca răzbunare pentru asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Două zile mai târziu, legionarii l-au asasinat pe fostul prim-ministru, celebrul istoric Nicolae Iorga. Aceste fapte au stricat relaţiile dintre legionari şi Ion Antonescu. Concomitent, legionarii au început să perceapă amenzi şi taxe ilegale de la evrei şi s-au dedat la percheziţii fără motiv (ocazii de jaf) şi arestări, evacuări silite, tortură şi viol. La 29 noiembrie, Antonescu a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare
La Bucureşti un agent britanic de origine greacă l-a împuşcat mortal pe maiorul de aviaţie german Döhring, incident folosit ca pretext de ambele părţi, Antonescu şi Legiunea.
La 20 ianuarie Antonescu l-a demis pe titularul Ministerului de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecţia maiorului german.
În seara zilei de 21 ianuarie rebeliunea legionară era generalizată în toată ţara. Când soldaţii au încercat să preia controlul acestor clădiri, legionarii au deschis focul. Antonescu a trecut la o aşa-zisă „defensivă activă”, aducând unităţi militare spre Bucureşti. Armata a trecut la ofensivă în seara zilei de 22 ianuarie, atacând cu tunuri baricadele legionarilor. În câteva ore, armata a învins peste tot. A doua zi armata i-a atacat pe legionari fortificaţi în diverse clădiri. În aceste lupte au căzut 30 de soldaţi şi au fost răniţi câteva sute, dar armata a cucerit clădirile şi legionari rămaşi în viaţă s-au grăbit să părăsească Bucureştiul, căutând adăpost în străinătate.
Odată cu ocuparea centrelor de securitate, legionarii au atacat centrele evreieşti şi au început jaful cartierelor evreieşti. Propaganda legionară relata cititorilor că evreii s-ar fi revoltat şi că armata ar fi primit ordine de la „jidoviţi”. Printre cei care i-au atacat pe evrei, împreună cu legionarii, au fost jandarmi legionari, personalul perfecturii de poliţie din Bucureşti, organizaţiile de muncitori legionari şi organizaţia studenţească legionară.
Ministrul Iasinschi a ordonat incendierea cartierelor evreieşti şi când un fruntaş legionar a încercat să anuleze ordinul, ca să nu producă un incendiu general al oraşului, Iasinschi i-a spus: „E prea târziu, incendiatori au ieşit la drum”…

La Templul Coral legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit rugăciunea, i-au dus pe conducătorul rugăciunii, Ozias Copstik şi pe ceilalţi evrei la centrul lor, la tortură, şi după aceea i-au asasinat în pădurea Jilava. Legionarii s-au întors la Templul Coral cu un camion şi au început să încarce mobile. Au spart casa de fier şi au furat tot conţinutul. La fel a fost şi la sinagoga Bet Midraş. La sfârşit i-au dat foc şi casa a ars complet. Sinagoga de pe strada Atena a fost distrusă cu topoare, ciocane şi răngi de fier. Templul Unirea Sfântă a fost jefuit în după-amiaza lui 21 ianuarie, legionarii continuând jaful în casele evreieşti vecine, după care au revenit în templu pentru a da foc cărţilor sfinte. Sinagoga Bet El a fost distrusă complet, făptuitorii făcând uz de topoare. O ceată de legionari a capturat Sinagoga Cizmarilor şi a transformat locul într-un centru de tortură. La Sinagoga Mare au lucrat două echipe; prima echipă a intrat cu revolvere, au jefuit enoriaşii evrei prezenţi şi i-au bătut până a venit a doua echipă care i-a schimbat pe schingiuitori. Au distrus totul, au intrat în birouri şi la arhivă şi au ars documente istorice importante, vechi de sute de ani. Aşa a fost şi la celelalte temple şi sinagogi. Au fost câteva locuri care n-au fost distruse complet: Templul Coral nu a ars complet, deoarece vandalii nu au avut benzină suficientă. La Sinagoga Mare lucra o servitoare creştină, Lucreţia Canjia, care s-a rugat în lacrimi de vandali să nu dea foc, le-a amintit că nu aşa se poartă creştinii credincioşi şi până la urmă ei au renunţat la incendiere. La Sinagoga Mică-Cahal Cico, vecinii s-au temut că focul s-ar fi putut extinde asupra caselor lor. Nici aici nu s-a pus foc, însă vandalii au distrus tot ce au putut. Cea mai frumoasă sinagogă din Bucureşti şi din toată România, sinagoga sefardă Cahal Grande a ars complet şi ca ea alte câteva sinagogi vechi de secole.
La Cahal Grande a venit la 21 ianuarie o trupă legionară condusă de preotul Brigadeu. Trupa s-a fortificat în templu şi a aşteptat armata, dar armata n-a venit. Legionarii au început să jefuiască şi să devasteze templul în care erau opere de artă evreiască dintre cele mai frumoase din Europa. Cărţile de religie, biblioteca antică şi sulurile cu Tora au fost adunate în centrul templului şi li s-a dat foc. Mai târziu, în seara zilei de 22 ianuarie, legionarii au adus o cisternă de benzină cu care au dat foc clădirii. Ei au oprit pompierii nepermiţându-le să stingă focul. Anchetatorul militar Vlădescu a povestit ce a văzut cu ochii lui: „Templul ardea ca o torţă imensă în centrul capitalei şi de jur împrejur dansau legionarii un dans diabolic cântând imnul lor şi împingeau în foc cu picioarele cizmuite trei evreice nenorocite, dezbrăcate complet, care urlau de durere”.
În decursul rebeliunii legionare legionarii bucureşteni au arestat câteva mii de evrei, care au fost ridicaţi din casele lor, din sinagogi, de la instituţiile evreieşti şi de pe stradă. Evreii arestaţi, bărbaţi şi femei, între 15 şi 85 de ani, au fost adunaţi la centre în care au fost anchetaţi, maltrataţi şi torturaţi cu scopul ca legionarii să le confişte banii, bijuteriile şi restul proprietăţilor evreieşti.
Prefectura Poliţiei capitalei
La Prefectura Poliţiei capitalei au fost câteva zeci de evrei arestaţi încă din ziua de 20 ianuarie şi au fost aduşi acolo şi evrei care fuseseră în alte centre de tortură. Prinre cei care au fost la Prefectura Poliţiei capitalei erau: preşedintele Comunităţii evreieşti din Bucureşti, Sigmund Goldfarb, conducătorul Oficiului Palestinian (oficiul de emigrare), Moise Orecovscky, 4 membri în comitetul Oficiului Palestinian, dr. M. Cotic, M. Lindner, A. Shapira, C. Haimovici şi mulţi alţi evrei. Toţi evreii au fost chinuiţi, cu palme, cu pumnii, cu pat de armă, lovituri cu cască militară, vână de bou, etc. şi atât de rea era situaţia, că doi evrei, dr. Aschenazy şi dr. A. Aftalion, au sărit pe fereastră de la etajul III – Aschenazy a murit pe loc, Aftalion, grav rânit, a zăcut mult timp după aceea. 15 arestaţi, luaţi la întâmplare, au fost duşi de aici la abator şi împuşcaţi.
Sediul C.M.L. „Ing. Gheorghe Clime”, din Calea Călăraşi nr. 37
În acest sediu au fost aduşi 200 evrei şi printre ei erau: rabinul H. Gutman şi fii lui Iancu şi Iosef, Sigmond Collin casierul comitetului Comunităţii Evreilor din Bucureşti, S. Rivensohn secretar-general al Comunităţii, Mayer Marcus intendentul Templului Coral şi soţiia lui Fany şi mulţi alţii. Toţi evreii au fost jefuiţi şi bătuţi. Femeile au fost luate la subsol, bătute cu vâna de bou şi după asta au fost eliberate. Bărbaţii au fost bătuţi şi chinuiţi de la ora 19.00 până dimineaţa de 22 ianuarie când au fost împârţiţi la întâmplare în două grupe – un grup a fost luat la Jilava şi împuşcat şi al doilea grup a fost luat la Bucureştii Noi, la “Ferma Căpitanului” (Moara Străuleşti).
S-au numărat 120 de cadavre de evrei şi încă 5 evrei au fost daţi dispăruţi (se presupune că şi ei au murit).
Au fost devastate grav 1274 prăvălii, ateliere şi apartamente evreieşti în Bucureşti.
După ce a înfrânt rebeliunea, armata a adunat 200 de camioane cu toate obiectele jefuite de legionari de la evrei, în afară de bani şi bijuterii.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.
Numărul victimelor oscilează între 120 – 140 din câteva motive. Evreii bucureşteni au numărat numai pe cei recunoscuţi de ei ca membri ai comunităţii, dar evrei din provincie, necunoscuţi la comunitatea din Bucureşti n-au fost număraţi. Nici acei evrei, care şi-au schimbat religia, n-au fost număraţi ca evrei, deşi au fost victime la fel ca foştii lor coreligionari.
Ar mai fi fost multe de spus.
Pentru cei ce ar mai vrea sa citeasca accesati cu incredere LINKUL ACESTA de mai jos.
pogromul